Înclin să cred, de la zi la zi mai tare, că există o legătură între acestea două. Sau, mai exact, falimentul fericirii bărbatului duce puternic de râpă toată societatea în ansamblul ei.
Industria pornografică atinge an de an noi culmi de dezvoltare, penetrare socială și profit. România este unul dintre cel mai mare exportator, dacă nu chiar primul, de carne vie în Europa și numai aici.
Industria videochatului crește fabulos lună de lună, iar România este unul dintre hub-urile principale, dacă nu chiar cel mai important, din Europa.
Industria sexului înregistrează creșteri imense în fiecare an. Prostituția oficială sau ne(...) acaparează din ce în ce mai multe tinere și nu numai, iar sumele câștigate de această breaslă de câteva decenii încoace lasă cu gura căscată economiști de renume și pe șefii polițiilor locale, dar și pe avocații și ziariștii ce se apleacă puțin asupra cazului studiindu-i originile și cauzele.
Care este o primă scurtă concluzie pe care o putem trage până aici?
Îți este ușor să citești ce scriu acum. Ai început să citești și ”printre rânduri”. Știu că vei fi de acord cu mine din ce în ce mai des. Citești și ceea ce n-am scris încă, texte ce sunt abia în ciornă în capul meu. De cele mai multe ori ai să înțelegi exact la ce mă refer. Curând ai să înțelegi totul. E ok. E normal. Era și timpul. Doar ți-am promis...
vineri, 23 septembrie 2016
vineri, 16 septembrie 2016
duminică, 4 septembrie 2016
Da! Există viață tihnită!
Nu, nu este o singură cale.
Nu, nu este munca pe brânci și evident mâncătoare de sănătate unica variantă de a propăși. Nici vorbă! Ba chiar este cea mai proastă alegere pentru tine și viitorul tău.
Nu, nu este munca pe brânci și evident mâncătoare de sănătate unica variantă de a propăși. Nici vorbă! Ba chiar este cea mai proastă alegere pentru tine și viitorul tău.
Nu, nu sunt nici
consumerismul și nici extravaganța și luxul exuberant în tot și-n toate niște simboluri
ale reușitei.
Nu!
În nici un caz. Nu pe termen lung. Dimpotrivă.
Nu!
În nici un caz. Nu pe termen lung. Dimpotrivă.
vineri, 2 septembrie 2016
Poze pietroase
”Found a funny quote in the signature of Hugh Bothwell:
Lets keep this matter in perspective. One insignificant galaxy, one of the tens of thousands of galaxies, has a small yellow sun on its outer rim. About this sun orbits a molten iron ball. On the surface of this ball is a very thin crust of silica slag. This crust is partly coated by a microscopically thin layer of carbon hydrogen compounds. Some of which has delusions of grandeur.”
joi, 1 septembrie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)