Şeful refuzaților

Foarte puțini știm ce se află în spatele și în interiorul fiecărui coleg sau șef de la serviciu sau din firma noastră. Fie din lene, fie din nepăsare, fie din lipsă de interes pentru istoria celor cu care împart cea mai importantă parte a vieții lor - pentru că doar acolo își desfășoară orișicare minim opt-zece ore din cele aproximativ șaisprezece de trezie. Pe cele de somn nu le contabilizez pentru că oricum mulți dintre noi dorm și ziua cu ochii deschiși din copilărie până în coșciug. Dar asta este deja altă poveste.

Bucățele din "21" (octombrie 2016)

Am început să scriu la ”21” după jumătatea verii acestui an pe când eram tolănit zile în şir prin magnificul şi ofertantul Ilanlâk. Aici sunt primele rânduri așternute în luna august fix pe plajă. Aici s-a născut ”21”, acestea erau priveliștile în jurul meu. 

Am început să scriu la ”21” tocmai pentru a înceta a mai ține teorii celor din jur, cele mai multe dintre ele erau într-adevăr nesolicitate și uneori și nedorite, și pentru a evita să umplu feisbucu de gândurile mele zilnice despre relații. 

Am mai scris și luna următoare câteva gânduri din ”21” aici.  Apoi am hotărât să le adun într-un singur fișier și să mă concentrez la el.

Da, scriu despre relații! Fie că ele sunt de afaceri, de camaraderie, sportive, familiale, sentimentale sau doar intime. Dar mai ales amoroase, pentru că din dodoașcă vine și pleacă totul, şi bine şi rău, miere şi sare, oricât ne-am strădui noi să ne ascundem după deget, naivi și pudici absolut inutil fiind.

În "21" nu mai dau nimănui sfaturi, nici măcar nu fac recomandări, nu acuz şi nu judec pe nimeni. Nu-i treaba mea, nu mă mai interesează, liniștea mea este mai valoroasă decât dreptatea sau autoritatea ori prestanța. Eu doar scriu încet, constat, îmi reamintesc, visez și scriu din nou. Atât. Apoi, uneori, mă opresc și trăiesc și mai târziu revin și scriu ce-am mai acumulat pe ciorne sau în telefon. 

Scriu încet, n-am nici o grabă. S-ar putea să dureze un an sau cinci ori poate chiar şapte. Nu-i exclus să dureze chiar și douăzecișișapte de ani, sunt tânăr și frumos și am tot timpul din lume. Nu ştiu când şi dacă se va termina. Habar n-am şi nici nu mă interesează finalul. E o cale de bătut, nu o destinație de atins.

Voi scrie în ”21” despre trecut, uneori și despre fostele mele - rar, puține așa cum au fost, ele vor apărea negreșit, dar nu cu nume și locuri clare. Fiecare dintre ele se va regăsi lejer și sper să se bucure în parte.
Voi pune mult prezent în ”21”. Voi sedimenta zilnic sau săptămânal tot ce va veni la pix cât timp nu dorm. Dar cel mai mult voi scrie despre viitor, despre vise sau premoniții ce mă bântuie deseori. Despre viitorul nostru, da!, al meu și al tău.

Da, al tău!

Da, tu!

Exact, TU!

De gust, câteva mici fragmente din "21":

...

Se poate spune că te-ai vindecat definitiv de incurabila hipoacuzie bilaterală cu care ai fost blagoslovit cu aproximativ patruzeci de ani în urmă dacă începi să auzi clar și tare urletele mute îmbibate de plâns neputincios sfâșiind pieptul cald, blând și primitor al unei mame singure rămasă captivă din naivitate și bunătate într-o căsnicie eșuată de mulți ani și din a cărei închisoare mutilantă nu vede ieșire azi și nici mâine?

”21”

...