Dăruirea libertății ca dovadă a iubirii

Las-o să plece, dacă ea dă semne că asta își dorește. Așa arăți că într-adevăr o iubești. 
Am scris aici rândurile de mai sus acum vreo doi ani și mai multe continuu mai jos, cu prospăturile de zilele astea:

Să nu plângi!

Mă simt singur acum, poate îmi va trece, sigur va fi bine!, dar mult mai singur decât atunci când am scris aici.
Probabil că e ultimul Paște, 1 mai și înflorire de primăvară pe care le sărbătorim împreună în actuala formație.

De la anul ne vor despărți mii și mii de km și planuri de viață diametral opuse.

:-)

Scriam ieri:

Flori, fete, filme și New York

• Se scutur florile de măr, mi-e tare dor de al tău păr...

Rău cu rău, dar mai rău fără rău.

Din totdeauna m-am simțit bine în preajma femeilor și mi-am dorit să am cât mai multe pe lângă mine. Dar vremea trece, lucrurile se schimbă. Nu neapărat în bine.
Am petrecut, până azi, trei zile frumoase cu patru femei din trei generații, inclusiv fata mea, unica. Am muncit ca un salahor de dimineață până seara, zi de zi, ca să le asigur confortul dorit. Tuns iarbă și flori ca să nu ne piște albinele, spart lemne, făcut focuri (în casă s-a făcut saună...), curățat sobe, suportat plânsete, certuri între fete, televizoare mergând peste calculatoare cântând, mâncat tone de mâncare de șaizeci de feluri, N-am avut nici un moment de respiro, ba da!, am adormit într-o zi o jumătate de oră, dar m-au trezit urletele celei mici ce s-a speriat de mine dormind. La un moment dat am cedat, abia așteptam să plece acasă azi, care la muncă, care la școală începând de mâine dimineață.
Îmi doream să rămân singur să mă odihnesc, să mă relaxez și să stau și eu ca omul, să fiu și eu trei zile în concediu liniștit. Să-mi priască zilele libere.

Fetele au plecat acum câteva minute către casă, conform programului. Recunosc: mi s-a rupt sufletul! Mă doare ceva în mijlocul pieptului și parcă am și uitat grele zile abia trecute împreună.
E normal?

Dar cred că am să-mi revin și mă voi repune pe picioare curând. Am timp până miercuri seară sau chiar joi dimineață.

Ies la o plimbare pe aleile din sat, poate găsesc ceva să-mi țină de urât...
:-)

P.S.:


Nu, n-am glumit, chiar se scutură florile de măr, de al tău dor, de al tău dor.
Probabil e ultimul Paște, 1 mai și înflorire de primăvară pe care o sărbătorim împreună în actuala formație.
De la anul ne vor despărți mii și mii de km și planuri de viață diametral opuse.
:-)

Brățărică, broșă, pieptul cald și deschis?

Nu, nu mă deranjează că sunt doar un accesoriu pentru tine, probabil ocup locul pe care-l merit. 
Nu mă miră faptul că sunt un fel de bijuterie pe care o porți la ocazii ca să te simți tu bine, mândră și deosebită, și să-ți pui în evidență o parte a corpului, cred că valoarea este dată de raritate, nu de duzină. 
Nu astea mă supără, chiar nu vreau să devin ceva banal, cotidian, uzual pentru tine. Nu intenționez să fiu chiloții tăi sau sutienul tău zilnice. Ele îți sunt dragi și confortabile azi, dar cu siguranță vor ajunge la lada de gunoi a istoriei tale amoroase, chiar dacă au fost ani, zeci de ani, în proximitatea ta.