Să stai locului ca omu'

Aproape toți oamenii își doresc recunoaștere. Recunoașterea valorii, a importanței, a utilității, a frumuseții, a înțelepciunii, a unicității. Cine mai este ca mine?!? Dar așa cum bine știm, sunt pline cimitirele de oameni de neînlocuit.

Aproape toți alergăm de dimineața până seara pentru mâncare, haine și încălțări, sex și afecțiune, acoperiș, glorie. Nici rețelele sociale nu fac altceva și nici nu ne ajută prea mult în demersul nostru. Fiecare își etalează calitățile ca să atragă câte ceva din cele mai sus menționate. Unii recunosc, marea majoritate nu. Eu pot să admit că poate asta caut prin prezența mea pe fb: mâncare, acoperiș, sex, glorie. 

Dacă cineva s-ar jura pe mă-sa că de mâine nu voi mai duce lipsă niciodată și nici o secundă de nimic din cele patru de mai sus, și le voi și avea din belșug și de cea mai bună calitate zilnic, a doua zi m-aș lăsa de scris. ♡ Parol! ☺

Care este imaginea interiorului sufletului tău?

Știu că pe dinafară suflețelul tău este frumos. Toate sunt așa.

Cum ar fi ca știința și tehnica să avanseze până în punctul în care vei putea deschide ușa sufletului tău și să te uiți cu ochii muți de uimire înăuntru? 
Dar cum ar fi să se și creeze un sistem video, cu plată eventual, prin care să poți vedea înlăuntru sufletului oricui alt om dorești? Oare câți bani s-ar plăti pentru un astfel de serviciu? Câte legături s-ar crea prin simpla vizualizare reciprocă a sufletelor?

Indiferență, distanță, dileme

Eram prieteni buni în adolescență. Apoi anii ne-au dus din ce în ce mai departe unul de celălalt.

El a apucat pe un drum mai abrupt și a abandonat prematur studiile, eu am ascultat de părinți și am mers la facultate și am absolvit. Unii ar spune că degeaba şi nu-i pot, nici nu vreau, contrazice.

În ultimii opt-zece ani din urmă el a făcut o grămadă de bani, case, afaceri, relații. În tot acest timp eu am reparat sănătatea, am scăpat de kg în plus, am așezat apele tulburi din cap. Măcar o parte din ele.

El se apuca direct de treabă fără să chibzuiască și fără să măsoare sau să cântărească pe nimeni sau nimic, pe principiul ”lasă că văd eu ce fac pe măsură ce avansez”, eu puneam mereu în cumpănă totul și toceam creioanele calculând toate scenariile de risc și simulând toate swot-urile posibile și imposibile. 

Mai dă-o în plm de naivitate!

”Motivaționalele” moderne mai fac încă o victimă. O sumedenie de victime inocente. O întreagă categorie de oameni silitori, dar neatenți, grăbiți și neliniștiți. Naivi ar putea fi un cuvânt mai aproape de descrierea completă.

Alb și negru, emoții și relații, oameni rari.

Aşa cum bine ştim există subnutriția alimentară. La noi este omniprezentă. Din varii motive sau cauze. Rezolvări există o grămadă. Unele bune, altele nefericite şi care dau în cealaltă extremă, în obezitate. 

Totul pleacă de la măsură, de la lipsa ei sau de la neatenție. Așa se întâmplă și cu accidentele și cu incidentele.

Inclusiv cu cele sentimentale. 

Pentru că puțini se uită la conținut, la miez, marea majoritate se uită galeș la poleială. Bineînțeles că fiecare primește fix ceea ce caută cu obstinație. 

Cere și ți se va da!

Doar a mea, n-o dau ”la nimenea”

Cât timp sunt proprietarul ei, în și cu acte sau doar în capul meu, exclusiv eu o folosesc. Eu o îngrijesc, eu o mai și spăl când vreau și cum vreau, eu o alint, eu o protejez și adăpostesc zi și noapte, eu sunt cel mai des alături de ea, fizic măcar, eu o duc la doctor, eu îi dau de mâncare, eu îi ofer tot ce are nevoie ca să trăiască fără probleme, eu o iubesc când și cum vreau. Nu permit nimănui s-o încalece. Niciodată! Nici măcar un minut. Nu permit nimănui să se urce pe ea nici până la colț și nici măcar nu las pe nimeni să stea de vorbă cinci secunde cu ea. Sunt posesiv, egoist, gelos și așa cred că sunt mulți dintre bărbați. Știu că nu-i bine, dar dacă așa fac toți și ele nu comentează, de ce n-aș face și eu la fel?

Trecut amoros, mâlos și prealung

După o despărțire de cineva cu care ai petrecut ceva timp de calitate, și față de care a avut sentimente calde și calme, este normal să suferi o perioadă de timp. Cine a trecut printr-o astfel de situație și spune că nu suferă, minte. Cât durează acestă perioadă de durere este interesant și de analizat. La unii durează două ore, aparent, la alții două vieți. Cred că o cale de mijloc este omniprezentă, comună și de preferat. Dar cum nimeni n-are rețeta magică a ieșirii instantanee și definitivă din butoiul cu melancolie și suspin de după o despărțire...

Despre persoanele care se vindecă de durerea pierderii unui partener în cinci minute și apoi sar zâmbitori și jemanfișiști într-o altă relație cu inima perfect reparată...am mai scris aici. Le admir sincer pe aceste persoane pentru incredibilele salturi amoroase deși nu le pot înțelege și nici apropia. Mi se par prea rapide, prea vesele și pe undeva superficiale, viteza și graba nu prea aduc lucruri bune. Oricum ceva-i sigur putred pe acolo, nu te poți dezbrăca de un costum elegant și complet în trei secunde și apoi în alte două să fii introdus deja în pijamale și adormit sforăind de zece minute.

Dar despre celelalte, cele care au nevoie de ani de zile ca să se elibereze de imaginea și dulceața fostei relații aș vrea să punctez câteva scurte precizări, trei mai exact: