Schumacherul român

Românii sunt competitivi în trafic. Accelerează brusc, ca la raliu, pun frâne de formula unu lipind pasagerii de parbriz sau mulându-i pe centură, se bagă cu tupeu în față la semafoare și intersecții, claxonează precum vapoarele ca să se facă văzuți cât sunt de insignifianți, se întrec perpetuu pe șosele de zici că suntem toți o nație de schumacheri. Nu-i cazul, dimpotrivă. Suntem țara cu cele mai multe accidente rutiere și cele mai multe decese din Europa.

Femeia n-are nevoie de sală.

O femeie completă, fericită și împlinită n-are nevoie și nici nu mai are energie și nici timp pentru sport. 

Cine-i de vină? Nu eu, normal!!!

Profesional sunt persoane foarte performante, știu foarte bine să facă bani. Social sunt foarte active, cunosc excelent cum se întrețin relațiile și cum să se facă plăcute. Au prieteni mulți, se întâlnesc regulat cu ei, în timpul liber stau mai mult cu ceilalți decât cu ei înșiși sau cu partenerii de viață.

Au relații civilizate și plate cu membrii familiei vechi, cu vecinii, cu colegii de serviciu.

Dar în plan sentimental, amoros, pentru mulți și multe este un dezastru:

Discret și bun, blândă și modestă.

Un joc al oamenilor cu adevărat liberi, dezlegați și bogați, constituia o adevărată plăcere ascunsă, vinovată, este să se dea ca fiind săraci, austeri cel puțin, chiar rebarbativi pentru necunoscători și nerecunoscători.

Este neprețuită imaginea blocată și chipul stupefiat al femeii mereu flămânde și profund ancorată în himerica vânătoare a unui ”sponsor”, vai de curul lor!, care după ce respinge nemiloasă și mândră, știi cine ține coada pe sus, nu?, avansurile civilizate și discrete ale unuia îmbrăcat modest, care își dă seama, într-un final nefericit pentru ea, că ”săracul” ce-o plăcea și curta era mai avut ca toată familia ei, plus neamurile adiacente, la un loc.

Csf?

Ncsf.

Sportivul fățarnic

Românii sunt competivi la sporturi diverse practicate ca hobby doar după treizeci sau patruzeci de ani. Puțini au făcut sport în copilărie sau adolescență, de plăcere măcar, performanță au făcut doar a suta parte din total. 

Ei merg la maratoane, concursuri locale, competiții de companie, unde fac risipă de energie, echipament, bani, timp și sănătate. Da, irosesc sănătatea pentru că și-o suprasolicită cvasiinutil la bătrânețe. Dar nimeni n-are interes să le-o spună, pentru că unii fac bani pe spinarea neatenților ”competitivi” la senectute, iar alții îi țin cu mintea și programul ocupate și departe de lucrurile cu adevărat importante pentru ei și viitorul lor. Dar cine să le vadă, orbii n-aud, nu înțeleg, ei sunt roboței veseli înjugați pe vecie. Important pentru ei este să aibă mereu o preocupare.

Faptă creștinească

Dacă vrei într-adevăr să faci o faptă profund creștinească de Sărbători, și să alini și fericești cu adevărat un suflet singur, rănit și poate chiar trist, mângâie, îmbrățișează și iubește și un/o amant(ă).

Să te strângă de mână!

Doamne, este atât de important și de sănătos să ai mereu lângă tine o femeie care să te strângă de mână sau să te atingă discret pe picior pe sub masă în anumite momente, când tu derapezi sau pierzi atenția ori controlul, iar ea să rămână surâzătoare pentru ceilalți ca și cum nimic nu s-ar întâmplat.

Mulțumesc pentru respingere!

90-95% dintre femeile pe care le-am plăcut și pe care le-am curtat m-au refuzat sau m-au părăsit foarte repede după prima întâlnire. Da, poate și mai mult de 95%.

N-am fost potrivit pentru ele. Pe unele le-am întrebat, politicos, de ce ele consideră că nu suntem făcuți unul pentru celălalt. ”Simțeau” ele, încă de la prima întâlnire, că nu putem fi împreună pe termen lung. Pe termen scurt era în regulă, sex de câteva ori era ok, s-a și făcut, dar nimic mai mult.

Răgazurile? Cât aveți răgazurile?

Am adunat între anii 2006 și 2008 diverse texte ce ar putea da o dimensiune nouă imaginii de muncă asiduă, fără cap și fără coadă, dar mai ales fără perspective sănătoase.

Le aduc mai jos, poate or trebui cuiva. Mie mi-au folosit mai demult, acum vreo zece ani, mulțumesc!

Compilație de stimulente pentru tihnă cu răgazuri, nouă bucăți mari și late:

1.     "Servitutea modernă este voluntară, consfinţită de mulţimea de sclavi, care îşi duc viaţa din greu pe suprafaţa pământului. Ei înşişi cumpără mărfuri care îi înrobesc pe zi ce trece. Sclavii aleargă după locuri de muncă alienante, care le sunt dăruite în funcţie de „gradul de domesticire”. Ei înşişi îşi aleg stăpânii pe care îi vor servi. Pentru ca această tragedie amestecată cu absurditate să poată fi pusă în practică, a trebuit mai întâi să li se extirpe membrilor acestei clase orice urmă a conştiinţei legate de exploatarea şi alienarea lor. Iată, deci, strania modernitate a epocii noastre.  Spre deosebire de sclavii din Antichitate, de şerbii din Evul Mediu sau de muncitorii primelor revoluţii industriale, ne aflăm astăzi în faţa unei clase total aservite, dar care nu ştie acest lucru sau, mai degrabă, nu vrea să-l ştie. În consecinţă, ei nu cunosc revolta, care ar trebui să fie singura reacţie legitimă a celui care este exploatat. Ei acceptă fără îndoială viaţa jalnică ce le-a fost construită. Renunţarea şi resemnarea sunt sursele nefericirii lor. Acest film documentar ne arată visul nefericit al sclavilor moderni, care nu aspiră, într-un final, decât să se lase prinşi în hora macabră a sistemului de alienare."

Lipsă

Când îți lipsește o persoană, vai ție!, întreg Universul nu poate umple acel gol din biata ta inimă rănită.

Hoții şi proştii

- De ce sunt săraci?

Nu poți cumpăra totul.

Cu bani mulți poți cumpăra aproape orice, iar dacă știi să negociezi și cunoști vânzătorul poți cumpăra și mai mult decât orice. Cu doar cinci mici excepții.

Nu poți cumpăra cu bani niciodată:

Fals și ipocrizie - omniprezente.

Falsul și ipocrizia este în toți și-n toate. Sunt tolănite și înșirate peste orice mișcă. Coaja și poleiala e icoana ce ne interesează azi, mâine nu există pentru majoritate. Poimâine este menționat doar verbal, rar, ca spectru al refuzului sau ca perspectivă perpetuă a amânării. Puțini se uită la luna sau anul următor, şi coincidență sau poate nu, doar aceştia sunt cei mai liniștiți, mai zâmbitori, mai bine.

De ce am consumat alcool?

Așa cum am recunoscut încă de acum câțiva ani, mi-a plăcut mult băutura acum vreo două decenii. Am băut deseori până am uitat de mine, am fost un alcoolist în tinerețe. Am băut deseori noaptea, încât a doua zi dimineața, când mă trezeam din beție, nu aveam habar cum ajunsesem acasă, cum condusesem mașina, cum parcasem impecabil, cum intrasem în casă, cum mă îmbrăcasem în pijamale, cum mă spălasem pe dinți, cum de eram învelit de plapumă și hainele erau ordonat aranjate pe spătarul scaunului de la birou.

Erau niște minuni care se întâmplau atunci. Există un Dumnezeu bun și blând care are grijă de bieții bețivi.

De ce am băut atâta alcool?

Nu știu să spun exact, dar pot scrie câteva situații în care am puerile justificări, dar am ceva.

Iată-le:

Salvarea e individuală

Nu ne putem salva toți la grămadă, salvarea e individuală.

Împăcări

To(n)ți am avut o relație și la un moment dat ceva s-a stricat. În multe cazuri ne-am apucat s-o reparăm așa cum am știut noi mai bine. Unii cu vorba bună, alții cu parul și cu șantajul, cei mai mulți făcând sex de împăcare sau stabilind condiții clare pentru viitor.

Împăcarea pe argumente este una. Este cea a creierului și este cea mai fixă, rigidă, rațională, dificilă. Puțin o pot accesa, câțiva o folosesc. Este cea mai durabilă, dacă este efectuată cum trebuie. Îi vom spune mintoasa.

Tu nu ești...

Tu nu ești familia ta. Tu nu ești nici mama ta, nici tatăl tău, nici copiii tăi, nici nepoții tăi. Cu atât mai puțin ești partenerul tău de viață.

Ascultă-ți sufletul!

Ține minte doar asta:

Nu ceea ce știi sau ai, ci ceea ce simți mai întâi.

Fața, creierul și dodoașca.

Corecțiile fizice și psihice sunt tolerate și acceptate tacit de unele femei ca o corectură a propriilor decizii greșite, luate cu bună ştiință, sau ca o plată tardivă a autorecluziunii interne din mirifica și atât de râvnita instituție a căsătoriei. Mi-am tot spus părerea despre căsătorie, nu mai reiau. Fiecare acceptă fix ceea ce i se potrivește cel mai bine.

Salahorii

Din păcate, noi apreciem mai mult pe cei care ”aduc resurse”, care ”atrag banii”, pe cei care ”aduc clienți”, care ”au laicuri, șeruri și vizibilitate” mai mari, mai mândre și mai cornute.

Suportă mai mult și va fi mai bine!

Intoleranța la disconfort este calea cea mai scurtă și mai sigură spre neliniște, boală, nefericire.

Un mix echilibrat

Eu sunt și urât și naiv, deseori chiar prostuț, și sărăcuț, mai ales cu duhul. Iar dacă aveam suflet bun nu mai chinuiam oamenii cu textele mele.

N-am pretenții mai mari nici de la ea: n-am cerut și n-am vrut niciodată lângă mine o femeie frumoasă, deșteaptă, bogată. Nici măcar devreme acasă nu mă interesează. Dacă are km mulți la bord ar putea fi mai liniștită, mai răbdătoare, mai veselă și mai des zâmbitoare și astea sunt cu adevărat importante.

Cred că ideal este să cauți și să găsești, dacă-ți ajută Bunul Dumnezeu, un mix bun, o variantă echilibrată din toate punctele de vedere.

Piei, Satană!

Că una sau alta este urâțică sau doar ușor ”drăguțică”, nu-i vina ei. Așa a făcut-o mama ei, asta este, deși astăzi multe se pot corecta cu ceva bani și răbdare. Poate însă să se poarte frumos, să fie iubitoare, blândă, și astea compensează de cele mai multe ori minusurile din coajă.

Macron, nevastă-sa și ”frumoasele” românce.

Revăd zilele acestea niște articole mai vechi ale unor feministe românce. Nu-mi ies din cap comentariile ignorante și râsetele și miștourile de tot căcatul ale maselor largi de proaste. Asta s-a întâmplat și atunci când Macron a fost ales și lunile trecute când a venit în vizită pe la noi. N-am scris atunci nimic, regret, dar o fac astăzi.

Sindromul Stockholm

Aud des femei care se laudă că la început nu l-au plăcut deloc pe partenerul lor actual. Dar după o vreme s-au ”lăsat cucerite” de șarmul și de nenumăratele lor calități pe care le-au observat ulterior.

Și dacă nu se ”lăsau” ce se întâmpla?
De ce a trebuit "să se lase" greu sau grele?

Iubirea trece fix prin stomac

Dorința femeii de a găti pentru tine este de bun augur în debutul unei relații intime, dar este şi cel mai bun și mai puternic indiciu inițial că ea te place, te vrea, te dorește.

Luptă sau mori! Civilizat și liniștit.

În politică, în sport, în investiții și în toate relațiile unde apare un conflict între două păreri sau poziții divergente:

”Mai binele” ca rău nevăzut.

În expresia, locuțiunea, vorba ”Iubitul meu!” este și liniște și groază. Mă liniștește ”Iubitul”, dar mă sperie că-s al tău.

Chiar sunt al tău?
Ești sigură?

Femeia companion, nu femeia-cetate.

Majoritatea crede că femeia trebuie ”cucerită”. Să-i faci ”curte” asiduu, să depui efort, să le ”convingi”. Unele, după curte, spun că este ”drăguț” să le faci și casă, mașină, stipendii.

Tot spun: nu ”trebuie” nimic. Și mai spun că pentru orice plătești devine invariabil o marfă. Iar mărfurile se tranzacționează, băieților le place riscul și să schimbe surprize, lame, timbre, monede și impresii.

Nu știai astea?

Hhhmmm!

Cucerirea se aplică mai degrabă la cetăți. La asediezi și după multă vreme în care rezistă, de ce rezistă?!?, reușești să le ”cucerești”. Sunt unii care cad lați după un astfel de travaliu stupid, cel de ”cucerire”, și ”cetatea” se supără imediat ce dobitocul încearcă să se odihnească puțin după ce și-a dat duhul s-o convingă:

”Ai fost drăguț, galant, curtenitor și atent cu mine până m-ai cucerit, acum nu mă mai bagi în seamă, te culci pe-o ureche, ți s-a făcut somn acum, nu?”

Conștiința curată ar protesta.

Nu luăm apărarea unui coleg vizibil nedreptățit de șefi sau de alți colegi.

Ne este frică, ne protejăm jobul, ne apărăm ziua de mâine cu a ei problematică pâine aferentă de pus pe masă.

Dar conștiința cine ne-o apără?

Paris, și eu te iubesc!

După ce l-am ridicat de pe jos, căzuse pe scări aproape în cap, dar a avut un reflex de fost smardoi și și-a ferit fața în ultima secundă, m-a strâns în brațe şi mi-a mulțumit clătinându-se. S-a lovit doar puțin la spate, la umăr, nu pățise nimic deosebit. Altul s-ar fi făcut muci, ar fi rămas locului acolo după căderea aia. Eu eram chiar în spatele lui, la nici doi-trei metri, am văzut moartea lui cu ochii mei.

Paris băuse iarăși prea mult și la șaizecișinouă de ani ficatul nu mai duce ca la douăzeci. L-am dus acasă, mai mult cu forța, voia să mai stea de şi la pomană, cam toți se uitau deja chiorâș la el și nu doream să aud sau să văd scene pe care le-am văzut de atâtea ori cu tata în aceeași ipostază.