Bunici și viță-de-vie

Singura cale sigură de a vedea clar luminile și frumusețile viitorului, fie și pentru o fracțiune de secundă - arhi-suficient zic eu, este prin trecut. Da! Prin trecut. Adică va trebui să stai liniștit în prezent, departe de tumult, agitație și zăpăceală (da, știu că ți-e greu...), și să te împaci cu și să înțelegi pe deplin trecutul. Sau măcar să-l accepți, să-l ierți, să-l asimilezi fix așa cum a fost. Fără ură, încrâncenare sau resentimente. Abia atunci vei vedea superba priveliște a viitorului. Eu asta (cred că) fac chiar acum...

Îl găsesc în pivniță, pe jos, alegând tot felul de piese și elemente metalice vechi, ruginite, cu care lucrase când era încă în activitate. Că în putere este încă. A fost și instalator - printre altele. Și este încă un om în forță. Zilele trecute mă roagă bunicul meu, că despre el este vorba, 82 de ani, să-l ajut să mute o centrală termică prin beciul casei din București. Sigur - răspund eu. Ce mare lucru? Când să pun mâna să ridic centrala îmi spune bunicul: ”Vezi că-i grea!”. ”Lasă tataie, că eu merg la sală de ani de zile, sunt fost sportiv, nu m-oi împiedica de o centrală termică de mutat de colo-colo. Am mai mutat câteva la viața mea.” După ce ne chinuim vreo 15 minute reușim, cu rușinea de rigoare din partea mea, s-o mutăm la locul nou pregătit. Acum bunicul îmi spune: ”Dacă tot te-ai încălzit acum, nu vrei să culegem și via?”

Spun povești în continuare...

Motto: "...acum spun povești nu ca să schimb lumea, ci pentru ca lumea să nu mă schimbe pe mine!"

Mulți mă întreabă, din când în când, de ce-mi pierd vremea de atâția ani cu demersul acesta misionar minimalist. Și dacă nu observ că nu am deloc succes în societatea românească. Mi se argumentează că sunt foarte puțini cei care se alătură demersului, că sunt puține "Like"-uri pe pagină, că sunt și mai puține "share"-uri către alții și vizualizările zilnice și săptămânale de pe blog cresc extrem de încet.

Pot da un răspuns amplu, argumentat, energic și poate puțin nemulțumit de situație, dar și în relativ acord cu ei. Nu am să fac asta însă.

Tot ce-i prea mult strică

În orice domeniu al vieții tot ce-i ”prea mult” - strică. Azi voi scrie foarte puțin despre școală, educație, studii aprofundate diverse. Puțin din fiecare. Doar să aveți puțintică răbdare până la final, până la ultima frază.

Este în regulă să înveți sau să ai opt clase, douăsprezece clase, să urmezi o facultate, eventual să faci un master sau vreun doctorat. Este ok să te oprești la orice nivel vrei sau poți sau consideri că-ți este suficient pentru a-ți câștiga pâinea azi, dar și în viitor. În același timp să rămâi liniștit(ă) și zâmbito(a)r(e) cu această situație.

Este bine să vrei să urmezi studii superioare. Și aprofundate. Mastere, doctorate, etc. Dar asta doar dacă îți folosesc la ceva în viitor și doar dacă realmente simți că acela este domeniul tău de suflet și care-ți dă aripi când îl detaliezi și urmezi. Adică te însuflețește, realmente, și te îmbunătățește ca om și/sau specialist.

Confesiune. Răbdarea - o virtute rară

Această poveste poate fi considerată ca o spovedanie. Sau ca o altă confesiune. 

Zile de-a rândul, săptămâni și luni întregi, chiar și ani legați în perioada 1997 - 2007:

1. Am consumat mâncare în exces, mult peste necesitățile mele. Mâncarea pe care o ingeram era de o calitate nutrițională joasă, cu multe calorii și majoritatea goale. Am fost un gurmand, un lacom,  un hulpav, ”un porc”.
2. Am consumat băuturi alcoolice și des și în exces. Am fost un alcoolic clasic și înrăit în acea tinerețe.

Un mix bun

O vorbă din bătrâni spune că nu poți avea o grădină excelentă cu flori superbe dacă păstrezi un rând, un strat, de buruieni. Este exclus. 

Adică trebuie să te îngrijești constant și cu dăruire de toate domeniile vieții tale și să le aduci la un nivel măcar satisfăcător pe fiecare. Astfel tot ansamblul va funcționa și va arăta unitar, compact și solid. Poate chiar excelent - la un moment dat.

Ar fi bine să avem grijă concomitent și de trup (exercițiile zilnice le-ai făcut astăzi? Dar ieri?) și de minte (ai terminat cartea aceea pe care tot zici c-o citești luna asta? O termini odată...?), dar și de suflet (cum mai stai cu iubirea...?!? Aia adevărată cu ”chimie”, nuuu...). Și poate nu în ordinea asta, dar toate trebuie îngrijite, acordată atenție fiecărei piese și ținută mereu în bună stare sau echilibru.

Iubire curată / fericită / adevărată

Din ciclurile "Ciorba reîncălzită..." şi "Boală lungă - moarte sigură" - cu care abia la bătrâneţe am ajuns şi eu să fiu de acord, ieri seara, după interminabila discuţie dintre amorezi ..., am (re)găsit frazele lui A.P. :

"Iubirea adevărată e fericire pe termen lung, sau nu e deloc. Iubirile adevărate nu se întâlnesc pe toate drumurile. Iubirea fericită este un corelativ al reuşitei umane, o binecuvântare care îmbogăţeşte şi înfrumuseţează inventarul destinului pământesc." 

Nunta în Ro - o pierdere: de timp, de bani, de nervi.

Pentru toate părțile implicate. Mai puțin pentru întreaga industrie din spatele acestei veritabile afaceri care a devenit ”căsătoria” în România.

În ultimii 6-8 ani cred că am mers la vreo 18-20 de nunți. Dacă nu, chiar la mai multe. Doar anul trecut au fost 6. Aproape toți prietenii mei s-au căsătorit în 2013, pe ultima sută de metri. Anul ăsta au fost deja 2 nunți.  Ar mai urma una luna viitoare. Multe. Enorm de multe nunți - pentru mine.

La cele mai multe nici nu-mi mai aduc aminte unde am fost, ce am făcut, cum a fost petrecerea, cu cine am fost, cum m-am simțit. Decât foarte vag. Consider, din capul locului, nunta în Romania o imensă irosire. De timp, de bani, de nervi, de toate. Și voi explica și de ce cred eu asta și cum văd eu rezolvarea, succint și la obiect. Și mai știu că 99 % dintre voi mă veți dezaproba. Dar tocmai de aceea scriu. Că nu există 100%. Pentru că știu că există și acel procent cu ochii deschiși, dar care nu au curajul să protesteze sau să-și spună public nemulțumirea și nedumerirea. O fac eu aici și pentru ei.