Nunta în Ro - o pierdere: de timp, de bani, de nervi.

Pentru toate părțile implicate. Mai puțin pentru întreaga industrie din spatele acestei veritabile afaceri care a devenit ”căsătoria” în România.

În ultimii 6-8 ani cred că am mers la vreo 18-20 de nunți. Dacă nu, chiar la mai multe. Doar anul trecut au fost 6. Aproape toți prietenii mei s-au căsătorit în 2013, pe ultima sută de metri. Anul ăsta au fost deja 2 nunți.  Ar mai urma una luna viitoare. Multe. Enorm de multe nunți - pentru mine.

La cele mai multe nici nu-mi mai aduc aminte unde am fost, ce am făcut, cum a fost petrecerea, cu cine am fost, cum m-am simțit. Decât foarte vag. Consider, din capul locului, nunta în Romania o imensă irosire. De timp, de bani, de nervi, de toate. Și voi explica și de ce cred eu asta și cum văd eu rezolvarea, succint și la obiect. Și mai știu că 99 % dintre voi mă veți dezaproba. Dar tocmai de aceea scriu. Că nu există 100%. Pentru că știu că există și acel procent cu ochii deschiși, dar care nu au curajul să protesteze sau să-și spună public nemulțumirea și nedumerirea. O fac eu aici și pentru ei.


 Primul moment greu în legătură cu o nuntă, dar mult înainte de ea, cu câteva luni înainte, este atunci când deșteptul cade răpus de farmecele divei noi. Cunosc pe unii răpuși la intervale regulate, cam din 5 în 5 ani, sau mai des, dar asta este o altă discuție, o voi face separat și curând. Revenim la amorez: îl vezi cum dă ochii pe spate când vorbește despre ea, observi că lipsește din ce în ce mai des de la fotbalul de duminică și de la berile cu băieții și, semnul cel mai vizibil este atunci când te anunță candid: "Frate, cred că mă însor ... !". Crede el, dar nu știe că decizia e luată deja. De divă. De cea nouă, că cea veche a ratat milimetric. Eu aud în clipa aceea scrâșnetul infernal al cursei, al ghearei de fier, care i-a prins piciorul și intenționează să-i zdrobească, metaforic, oasele imobilizându-l. E adevărat, de multe ori, este valabilă și viceversa. De foarte multe ori. Dar să nu deviem.

Am văzut și revăzut scenariu asta de ”n” ori, cvasi-neschimbat de fiecare dată. Ferice de ei! Și să fie într-un ceas bun! Chiar și a doua oară. La doi dintre ei - a treia oară.

Acum vine al doilea moment greu: te invită la nunta lui. Verbal inițial. Apoi ea, mirifica, îți trimite în scris. Pe carton sau pe email, mai nou. Cu roz, cu norișori și cu ei zâmbind tâmp în obiectivul fotografului care deja i-a belit de bani - cu 6 luni înainte. Doar pentru invitații. Ce va lua fotograful la nuntă sunt alți bani. Mulți. Dar pe care oricum îi vei plăti tu, ca invitat, nu ei - mirii. Dar tu nu știi asta. Vei afla mai târziu.

Vine data nunții. Întâi biserica, căldură (majoritatea și-au pus nunțile în vară - nu știu de ce? Ce ar avea o nuntă în mai sau septembrie? - mie mi se pare chiar mai plăcut. Chiar cred că lumea, invitații, ar fi mult mai fericiți), transpirație continuă, plictiseală, toți cască, se uită pe pereți, la icoane la care nu s-au uitat poate niciodată, unii îl înjură pe preot s-o termine mai repede. Slujba. Că banii i-a luat deja, mulți oricum - pentru 20-25 minute de cădelnițat, iar jurămintele oricum nu le ascultă nimeni, că de respectat, statistica o spune, nu le respectă nici un sfert dintre cei proaspăt căsătoriți. Jurăminte ce sunt uitate foarte repede, urmând reluări fulgerătoare. 
Chiar așa: Ce-o mai tot lungește atâta preotul...?!? Că mai venim pe la el...

Apoi la restaurant: mâncare multă și, în general, în 90% din cazuri, proastă și identică. Meniu standard. Care-ți distruge silueta sau regimul sau stilul de viață în 3-5-7 ore demente. Anulându-ți 2-3 luni de eforturi sportive sau privări alimentare. Care mâncare proastă? Mai întâi clasicul aperitiv cu salam, măsline și cașcaval, apoi eternele sarmale, friptură, cârnăciori, pește, cartofi, iar la final tort de doi bani la kil și prăjituri ordinare din comerț - la tonă. Mai nou sunt la modă fructele prin fântâna de ciocolată (doamne câte mâini am văzut spălându-se în ea...) și deja celebrele bombe calorice macarons sau cum s-or mai fi numind celelalte modele variat colorate ca să ia ochii proștilor - cred că ... cup-cakes. Despre băuturile alcoolice nu vorbesc - e prea simplu și se pricep mai to(n)ți.
Sigur, acum vei spune, parcă te și aud: da, dar poți să nu mănânci și nici să nu bei nimic dacă nu-ți place. Da, ai dreptate. Puțină. Dar de ce ar fi cineva atât de mic încât să meargă într-un loc unde sunt lucruri ce nu-i fac nici o plăcere? Din obligație? Care obligație? Ești la pușcărie și nu știi asta?

Invitațiile la restaurant sunt fixate în general pentru orele 19.00 sau 20.00. Civilizat și frumos ar fi ca să respecți ora scrisă pe invitație. Din păcate, eu n-am fost la nici o nuntă în România, nici una, la care să se înceapă servirea mesei, a aperitivului, mai devreme de 21.00 sau chiar 22.00. Adică la 1-2 ore distanță de ora invitației la restaurant. De ce? Pentru că așa ne place nouă, românilor, să ne lăsăm așteptați când suntem invitați ... 

Apropos de cele 2 aliniate de mai sus: ce bine este să mănânci o tonă de mâncare, feluri peste feluri, de proastă calitate și amestecate, noaptea ...

Vine apoi muzica, în general, cum spuneam și mai sus, proastă, dată invariabil tare, foarte tare, pusă pe boxe de 2 bani care distorsionează des, ca să fie pe placul majorității. Majoritate care vine să mănânce mult, să se ”distreze” tare - doar a dat banii, nu? Și să bârfească liniștiți pe ceilalți. Dar nici de bârfit nu poți cum trebuie că este o gălăgie de nedescris.

Invitații: sunt mulți, din cât mai variate domenii ale vieții mirilor, de toate etățile. Toți se chinuiesc să pară aranjați, ferchezuiți, veseli, fericiți. Sunt măști pe care sunt siliți să le poarte 6-8-10 ore pentru ”a face față”. N-am înțeles niciodată de ce. De ce plm ”să faci față”?!? Ai terminat de făcut spate, sau ce?
Iar rudele de spița a noua cu care nu te-ai mai văzut din scutece, cu care trebuie să socializezi și s-o faci cât mai credibil, pe care ești obligat să le vezi pe ringul de dans emanând și senzualitate la 60-70 de ani, dar și chef de viață - ”ăștia chiar știu să se distreze...”, sunt greu de suportat.

Despre ”zorzoanele” și kitchul teribil de la nunțile românești: este interesant cum marea majoritate își face aceleași aranjamente florale pe mese, aceleași aranjamente ale scaunelor și fețelor de masă, aceleași plimbări cu limuzina închiriată sau mai nou, închiriatul de elicoptere, manelele aproape nelipsite la aproape orice nivel de educație al ”fericiților” cântate de maneliști renumiți sau ascunse sub melodii de altă factură sau proveniență. Toate acestea costă. Mult. Uneori mii sau chiar zeci de mii de euro. Adică ”țigăneala” după ce că e respingătoare, mai și costă. Și o vei plăti tot tu, ca invitat, fără ca să poți schimba nimic. E obligatoriu, impus și pe bani. Doar nu vrei să faci notă discordantă, nu? Doar tu ești sociabil(ă) și plăcut(ă), nu?

Te vei întreba, probabil, de ce se face atâta risipă inutilă de resurse, mai ales în anumite cazuri când tinerii însurăței chiar n-au după ce bea apă. Literalmente. Adică în afara dragostei pe care și-o poartă unul altuia, logic, n-au decât datorii la prieteni, bănci și rude. Îți răspund: pentru că ei nu trebuie decât să facă totul cât mai atrăgător pentru cei, gură-cască, mulți, cu câți mai mulți cu atât mai bine, ce vor plăti. Adică pentru tine.

Încă 3 chestiuni neplăcute constatate la nunțile din România:

1. Prezența copiilor la o petrecere de noapte cu fum şi gălăgie a adulţilor. O consider nepotrivită. Din multe puncte de vedere. În special mă refer la sănătatea lor. Mai ales dacă se prelungește după miezul nopții, iar asta se întâmplă la 99% din nunțile din România.
2. Statul degeaba, fără să mănânci ca porcul, sau fără să dansezi ca zevzecul, căscând eventual continuu la masă cu ochii cârpiți de somn, până dimineața. Adică până se crapă de ziua sau până te dau ospătarii afară. Ca un concurs-durată, care stă mai mult ca prostul la nunta respectivă... Am văzut mulți câștigători.
3. Pantofii care te bat. Mai ales la femei, dar am văzut și destui bărbați lezați. Pentru că respectivii pantofi se încalță doar la evenimente majore, înmormântări și nunți, pantofii fac răni invariabil mesenilor. N-ar merge unul la cizmar să-i ”regleze” pe calapod puțin. Sau măcar să-i poarte câteva ore prin casă în zilele, săptămânile, premergătoare nunții.

Mă vei întreba, rapid, pripit, parcă te și văd: dar ce te doare pe tine, prietene, că pe astea le plătesc mirii, nu? Eu îți răspund: Nu, deșteptule, nu le plătesc mirii. E a treia oară când îţi spun: le plătești tu, cu vârf și îndesat. Pentru că de aia se fac nunțile în partea asta orientală a lumii cu ”dar”. Ca să-și scoată pârleala pe spinarea celor ce ”mamă ce bine m-am distrat noaptea asta”. Pentru că de aia se află, mereu, ”pe surse”, cât e ”tacâmul” cu câteva săptămâni înainte. Ca să înmulțești liniștit cu 2 sau cu 3 sau cu 4 și să-i pui în plicul cu numele tău frumos gravat pe el, ca să se știe exact fiecare cât de darnic a fost cu ... ”darul”. Acum ai înțeles, pripitule / pripito?

Nu vreau să mai intru în discuție cu privire la nunțile în care unul sau ambii miri sunt de altă etnie: ungur, țigan, lipovean, machedon, tătar, croat sau evreu. Ce meltenisme de elită și ce obiceiuri depășite de vremuri și bun-simț se practică ... nu vreți să știți. Sau poate că știți deja, unii. Dar despre astea, am fost și la câteva din acestea ”colorate”, voi scrie, probabil, altă dată.

Pledoaria ar mai putea continua relevând mai mult kitchism, cinism, snobism, irosire, pierdere de vreme, de sănătate și de bani. Valabil pentru 99%. Dar mă opresc pentru că simt cum fierbe sângele în unii tradiționaliști ...

P.S.:

1. Am fost și la trei sau patru nunți care NU se încadrează în acest tipar în România. Coincidență sau nu, nici un cuplu nu mai este în țară acum. Zilele trecute am fost la o altă nuntă relativ drăguțică, civilizată, occidentală. Mirii respectivi sunt leșinați după New York și acolo cred că vor ajunge mai devreme sau mai târziu să trăiască definitiv.

2. Superbă şi treaba cu plecarea imediată în "voiaj de nuntă" sau "lună de miere".  Adică apoi va fi doar fiere... ?!? Şi să profite şi ei de mirajul debutului...? Tare este că aceste obiceiuri se fac, execută - de fapt, mecanic. Ei oricum erau de ani de zile împreună, mai merseseră în vacanţe idilice singuri, unii au chiar şi copii împreună.

3. Rezolvarea, una dintre ele, din punctul meu de vedere: o petrecere de zi, deci nu cu pierdut de nopți, având ca invitați doar prietenii cei mai buni, rudele cele mai apropiate, la un loc unde să se poată mânca diverse, pe alese, și unde să se poată sta de vorbă liniștit unii cu alții. Să poți să te bucuri cu adevărat și în liniște de fericitul eveniment al mirilor. Dacă ulterior tinerii vor vrea să danseze există o grămadă de cluburi și discoteci sau concerte. De aici încolo nimic nu mai contează. Doar dorința vreunuia dintre invitați care poate face ce vrea el... Fix ce vrea el. Doar el.