Toată lumea știa semnul particular pe care-l avea la față, la nas. Era urmare sau pecetea unor altercații și a unor rezolvări din trecut de când era mai tânăr.
Doar puține persoane, câteva zeci, dar cu precădere și mai exact doar cinci sau șase cunoșteau semnul distinctiv pe care de această dată îl avea pe fesa superioară dreaptă în forma hărții Statelor Unite ale Americii.
Ziua 107/365, anul 1/2.
Din ciclul meu slănicean cu ”nucile prin noiembrie-decembrie sunt gata, dar veverițele se înmulțesc la nesfârșit și iarna e lungă...” azi lali m-a sunat să-mi spună una nouă de la noi, de la mama lui maya, bunica tatălui meu și a lui lali.
Ziua 104/365, anul 1/2.
Ieri a trecut o lună de la cei șapte ani și o zi care n-au mai fost celebrate.
Ziua 103/365, anul 1/2.
”- Noi încercăm să de punem baze noi, fundații stabile pentru un viitor mai bun, se plânse căpitanul.
- Și ce nu merge? întrebă comandantul.
Ziua 101/365, anul 1/2.
Regretele sunt modalitatea creierului de a-ți reaminti să faci sau să nu faci ceea ce nu ți-a priit sau ai fi putut face altfel.
Să spui că n-ai regrete este dureros.
Ziua 100/365, anul 1/2.
Dacă aș fi tată din nou și aș avea băiat iarăși l-aș învăța sau aș face ca principale lecții pentru binele viitorului lui următoarele trei:
Este evident că orice mamă vrea binele copilului ei.
Toată lumea știe că fiecare mama va face tot ce știe ea și cum știe ea și cât poate ea înțelege binele copiilor ei.
Ziua 95/365, anul 1/2.
În anii ”90 circula o vorbă printre angajatorii sofisticați care doreau să maximizeze profitul și satisfacția managerială concomitent cu îmbunătățirea calității resurselor umane și a retenției:
Ziua 93/365, anul 1/2.
Se spune că orice monedă are două fețe, ambele valabile, reprezentând altceva. Și că și viața ar fi făcută din alb și negru, din bun și rău, din sus și jos. Binaritatea clasică.
Eu am mers tot timpul mai departe și spus că există și a treia fațetă:
Ziua 90/365, anul 1/2.
Ce repede trece timpul.
Când au trecut încă treizeci de zile?
Ziua 89/365, anul 1/2.
În momentul în care hainele au căzut, și știi bine că se prăvălesc repede, nu mai contează ce job ai, ce venituri ai, și nici care îți este nivelul de inteligență sau cultură. De cele mai multe ori este bine să lași textilele să facă ce vor, controlul n-are putere acolo unde dorința e aprinsă și autentică. Știi cine și ce aprinde dorința aceea incontrolabilă, da? Îți mai aduci aminte de uhhh-ahhh și soft pain?
Cine a avut o să mai aibă, cine a fost o să mai fie!
Viața este, de fapt, un joc precum acela al scaunelor rotative mereu minus unu:
Ziua 86/365, anul 1/2.
În pregătirea militară și în chestiuni economice sau financiare legate de logistică/aprovizionare sau marketing/clienți se spune că dacă ai o singură opțiune de fapt nu ai nici una.
Ziua 85/365, anul 1/2.
Când eram în armată curățam deseori armele. Ne puneau comandanții să le desfacem bucăți și să le ștergem cu o cârpă și cu un ulei special foarte fin.
De cele mai multe ori nu prea aveam ulei, dar aveam scârba aia de cârpă uleioasă deja care se dădea de la unul la altul. De fapt erau mai multe cârpe care treceau din mână în mână până luceau puștile și pistoalele.
Ziua 83/365, anul 1/2.
O amică îmi trimite pe email un text de-ale mele, un articol scris de mine și publicat acum aproape zece ani, în care eu mă contraziceam cu un text scris săptămânile trecute. Doamne-Dumnezeule!
În primul rând vreau să îi mulțumesc amicei pentru această bună atenție și verificare și punctare a realității.
Este adevărat ce-mi spune și îi răspund aici:
