Sunt multe momente în viața unui om când te confrunți uluit cu decizii sau vorbe ale apropiaților care te șochează, dezgustă, descumpănesc.
Primul impuls al majorității, normal, este să se gândească că a existat o rea-intenție în respectiva acțiune sau exprimare. Lumea prezumă că o malițiozitate ar justifica urâta comportare sau atitudine.
Nu.
Clar nu!
Eu, acum la bătrânețe, aș spune chiar fix invers:
În 99% dintre cazuri când cineva apropiat te rănește incredibil și iremediabil trebuie să știi că a făcut-o din prostie. Te-a dezamăgit din cea mai pură și autentică formă de stupiditate.
Pentru liniștea ta, pentru zâmbetul tău pe termen lung, nu mai da atâta valoare celor ce te-au înșelat într-un fel sau altul sau te-au deziluzionat descumpănitor: nu sunt neapărat răi cât sunt absolut niște bieți dobitoci/imbecili îmbibați de prostie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.