duminică, 31 decembrie 2023

(Ne)Norociri din senin. De pe casă...Dumnezeu lângă mine.

Motto: ”Azi dimineață mă trezesc plin de energie...”

Azi, 31.12.2023.

Am fost fascinat mereu de poveștile teribile, incredibile, neașteptate, dar adevărate. M-a nedumerit cum se pot întâmpla nenorociri din nimic, când totul părea perfect, frumos, sigur.

Curiozitatea mea era nețărmurită în a afla cum Dumnezeu are feluri nenumărate și fascinante de a te aduce, literalmente, cu picioarele pe pământ. Și de a-ți da speranță și încredere în momentele tale cele mai negre - în opinia ta. Pe unii, tot Dumnezeu, îi poate băga și sub pământ, și doar știind asta ar trebui să te cuprindă liniștea, umilitatea relaxantă, fericirea, zâmbetul senin.

Acum câțiva ani am auzit povestea unui tânăr foarte bogat care în timp ce-și construia o altă casă a căzut de pe acoperiș, de la vreo trei-patru metri înălțime, s-a lovit la cap rău și a orbit iremediabil. Mă întrebam ce căuta pe casă când era încă în lucru și erau muncitorii acolo. Mi se spunea atunci că Dumnezeu l-a ferit să scape doar cu atât, dar cu viață, după un astfel de accident.

Cuvânt înainte:

”Unde sunt prietenii tăi să te ajute, unde sunt rudele tale să te ajute, unde este iubita ta să te ajute când cazi și te prăbușești în gol fără speranță?”

Ce frumoasă este viața! Mulțumesc, Doamne-Dumnezeule!

Azi dimineață mă trezesc plin de energie. În pijamale încă, deschid geamul să intre aer proaspăt. Afară sunt minus grade. Încurajat de aerul tare deschid și ușa dormitorului să intre și mai multă tărie. Ies așa cum eram, desculț, pe balcon. În dormitor eu nu folosesc niciodată papuci, ei au treabă doar la parter. 

În balcon simt lemnul înghețat și mă uit în jos în curtea lungă. De aici până la solul pietruit tot trei-patru metri sunt. Gândul acesta, împreună cu aerul rece mă înviorează și mă energizează și mai mult.

Din balcon văd pe acoperișul de lângă, în jgeab, o bucată de staniol rotundă, ca un capac de Pringles pe interior, ce vânt o fi adus acea bucată acolo sus pe casă? sau cine mănâncă pe ascuns la mine în dormitor și aruncă precum veverițele pe jos cojile de nucă goale?, care obturează scurgerea apei pluviale. 

Desculț cum eram pe balcon pășesc atras de o mână invizibilă pe acoperișul de peste parter și merg să curăț gunoiul acela. Tabla rece îmi place la talpă, este exact ca vara la plajă doar că de sens caloric invers. Înviorarea și energia cresc simultan în continuare. Încrederea la fel, în urcare.

duminică, 17 decembrie 2023

Iarna e fix la fel ca vara

Când mi-e foame inexplicabil și neașteptat, prelungesc postul și mai beau doar o gură de apă și foamea îmi trece.

Când mi-e frig, mai dau o haină jos de pe mine, mă goleșesc mai mult și mi-e mai bine. Dacă urmează să intru într-o apă rece, într-un lac sărat de exemplu, când glezna îmi degeră de frig, curând apa acea de gheață mi se va părea caldă, fierbinte pe alocuri, prin mijlocul ei.

Uneori simt că n-am energie, voință și determinare.

vineri, 1 decembrie 2023

Media celor nouă femei

În literatura de specialitate se spune că un bărbat are acces în medie la aproximativ opt-nouă femei în toată viața lui. Există și un număr pentru femei, dar nu este subiectul textului de astăzi. Am să revin cu acel număr mediu al bărbaților din viața unei femei într-un text ulterior. Va fi interesant.

Acum despre cele nouă femei pe medie din viața unui bărbat. Sunt luate, ca orice fel de medie și cum orice statistică face sau poate face generarea de date, se iau numărul de femei declarate de către bărbați în viața lor sexuală și apoi se împarte la numărul declaranților. Astfel se obține numărul de femei din viața unui bărbat. Dar știm bine cum declară bărbații numerele lor.