Tu nu ești...

Tu nu ești familia ta. Tu nu ești nici mama ta, nici tatăl tău, nici copiii tăi, nici nepoții tăi. Cu atât mai puțin ești partenerul tău de viață.

Tu nu ești serviciul tău, afacerea ta, casa ta, mașina ta, banii din conturi.

Nu, tu nu ești nimic din toate care se pot atinge, cuantifica, fura.

Tu nu ești prietenii tăi, colegii tăi, relațiile tale.

Nu, tu nu ești nimic din ceea ce se poate compara sau verifica prin aglutinare.

Tu ești ceea ce ești tu când ești singur(ă) tu cu tine.

Tu nu ești părerea celorlalți despre tine. E părerea lor, n-are nici o legătură cu tine.
Tu nu ești insultele și hula celorlalți către tine. E punctul lor de vedere, nu e nimic personal.
Tu nu ești nici măcar lauda, nici gloria, nici meritele ce ți se aduc. Nu te îmbăta cu apă rece, totul trece.
Tu nu ești nimic din ce vine din afara ta, fie că e de bine, fie că e de rău.

Singur(ă) ai venit pe lume, singur(ă) ai să fii pusă de alții într-un coșciug. Nu va veni nimeni în mormânt alături de tine, nimeni și nimic din cele succint enumerate mai sus. Sub cei doi metri cubi de pământ greu vei fi tot singur(ă).

Tu ești tu, și atât! Doar stând tu cu tine, deseori în liniște și solitudine, poți afla câte ceva despre tine, dacă, bineînțeles, vrei să afli ceva despre tine, cu adevărat.

Cu cât înțelegi și metabolizezi mai repede asta cu atât mai bine pentru tine.

Soarta ta ești tu!

Zâmbetul tău e în mâinile tale!