Cine-i de vină? Nu eu, normal!!!

Profesional sunt persoane foarte performante, știu foarte bine să facă bani. Social sunt foarte active, cunosc excelent cum se întrețin relațiile și cum să se facă plăcute. Au prieteni mulți, se întâlnesc regulat cu ei, în timpul liber stau mai mult cu ceilalți decât cu ei înșiși sau cu partenerii de viață.

Au relații civilizate și plate cu membrii familiei vechi, cu vecinii, cu colegii de serviciu.

Dar în plan sentimental, amoros, pentru mulți și multe este un dezastru:

Eșecurile, cele mai multe previzibile de la o poștă, se țin lanț. Anii trec cu repeziciune, ele nu-și pot întemeia o familie liniștită și normală, multe nu reușesc nici măcar să facă un copil, sau dacă s-au căsătorit cumva devreme, de tinerele, unele fac și copii repede, ”să scape” de corvoadă, relațiile casnice sunt un calvar, o epopee nesfârșită de certuri și reîmpăcări, iar cele mai multe căs(z)nicii se destramă, conform statisticilor oficiale, în primii trei-cinci ani de cuplu. De fapt ele erau praf și pulbere după doar câteva luni de zile de la jurămintele false și strâmbe.

De ce?

Habar n-am.

Nu-s medic de suflete și nici doctor de relații interumane. Nici nu mă interesează asta.

Pot spune doar că observ peste tot două linii generale comune:

1. Fac greșeli, normal, ca toți oamenii, dar ele nu și le asumă, nu le recunosc, fug de responsabilitate și de vină. Ele nu-s niciodată în culpă, ceilalți sunt vinovații mereu. Partea cu adevărat ciudată este că și repetă aceleași greșeli la intervale foarte scurte, perfect identic, și rareori învață ceva din ele.

2. Deși uneori li se atrage atenția, din partea mamelor, taților, prietenelor, etc., că fac lucruri nesăbuite, nesănătoase și prostești, perfect dăunătoare lor pe termen lung, ele nu cască nici ochii și nici urechile la avertismentele celor mai experimentați și mai obiectivi.

Soarta ta ești tu!

Zâmbetul tău e în mâinile tale!