Alb și negru, emoții și relații, oameni rari.

Aşa cum bine ştim există subnutriția alimentară. La noi este omniprezentă. Din varii motive sau cauze. Rezolvări există o grămadă. Unele bune, altele nefericite şi care dau în cealaltă extremă, în obezitate. 

Totul pleacă de la măsură, de la lipsa ei sau de la neatenție. Așa se întâmplă și cu accidentele și cu incidentele.

Inclusiv cu cele sentimentale. 

Pentru că puțini se uită la conținut, la miez, marea majoritate se uită galeș la poleială. Bineînțeles că fiecare primește fix ceea ce caută cu obstinație. 

Cere și ți se va da!

- Si cum fac asta? Cum fac sa.mi fie mai usor? Sa ma descurc printre pericole si oportunitati? Cum fac sa reusesc mai repede? Care-i jmekeria?

- Nu-i nici o şmecherie la mijloc. Dar graba sigur nu-i bună și nici n-o recomand. Și eu m-am grăbit și am ajuns tot cu capul de asfalt. E simplu ce ai de făcut. Trebuie doar să vrei. Să vrei cu adevărat.

- Ce sa vreau? La ce te referi? 

- Este bine să te uiți jur-împrejurul tău. Atât! Te uiți cu atenție, în linişte. Te uiți şi observi. Te uiți şi înțelegi. Te uiți şi totul devine, uşor-uşor, în timp, cu răbdare, clar pentru tine. Vei ști ce ai de făcut. Dar, orice ai face, nu te grăbi. 

- Cred ca trebuie sa.mi schimb ochelarii. Ma tot uit de ani de zile si nu prea vad rezolvari si nici oameni de calitate.

- N-au ochelarii nici o vină. Ar trebui să deschizi mai întâi ochii.

...

Ce ne facem însă cu subnutriția emoțională şi cu cea sentimentală? Pe acestea cum le reglăm?

Dar cu malnutriția? 

Cum procedăm cu malnutriția amoroasă?

Oare o exista obezitate sentimentală?

:-)

Ochii deschiși și liniștiți sunt greu de găsit. Sunt briliante, neprețuite, cvasi-rare. Înțelepciunea a fost mereu doar un condiment excepțional, greu de găsit și de păstrat, în marea masă a halelii omniprezente și variate a calităților unui om. Toată lumea știe asta și degeaba alergăm și batem câmpii, în interior și în mai puțin și mai încet este rezolvarea. Acolo este comoara, acolo a fost dintotdeauna. Noli foras ire, in et ipsum redi, in interiore hominem habitat veritas.

- Să-ți fie ruşine că te-ai gândit la prostii.
- Dar cum ți-ai dat tu seama că eu m-am gândit acum la prostii. Nu neg, sunt doar curios.
- Ți-a apărut zâmbetul ăla al tău larg sprijinit pe colțul gurii.
- Dar ăla apare şi când adulmec o mâncare  apetisantă.
- Da, dar la mâncare nu ți se învârt şi ochii în acelaşi timp ca la ruletă...

Nu cred că există rău absolut și nici bine universal. Pur și simplu nu cred că există așa ceva. Istoria a dovedit că în orice alb pur sunt puncte sau linii negre și viceversa. Nu știu pe nimeni cu mințile la el/ea care să spună altfel. 

Așa este și cu oamenii, sunt un amestec. Un amestec fascinant. Depinde ce vrei de la ei, de ce vrei relația cu ei și pentru cât timp.

Restul sunt povești.