Degeaba încerci să le arăți, de explicat le-ai tot explicat ani de zile inutil, că au capul prins într-un jug gros și greu, dar invizibil deși perfect real. Că au gâturile, era să scriu gâții (mamei lor...), legate strâns în lese electronice, financiare, sociale și profesionale invizibile și cancerigene, că au mințile, sufletele și gurile ferecate în carcere, cuști, botnițe.
Inutil să încerci să le explici că timpul, acele valoroase ore ce zboară uneori, este singura resursă ce se consumă implacabil și care n-are substitut. Nu există nici un bogat-magnat al lumii care să fi reușit cu milioanele lui să fi cumpărat încă un an sau măcar o zi ori un minut în plus. Când e pe final...s-a terminat. Ața n-are prelungitor indiferent câți parai ai.
Le spui asta celor apropiați, dar ei zâmbesc atoateștiutori. Și vor continua să alerge ca niște găini fără cap, să caute ca niște muște bezmetice un căcat de adulmecat cu mândrie, să ajungă, să dovedească, să depășească, să urce ca să aibă de unde să se prăbușească și să ”mai mult” la orice și oricine. Iată acel nociv ”mai mult”. Da, acel cancerigen ”mai mult”.
Rar, din când în când, ochii li se mai deschid accidental. Pâcla groasă se ridică pentru câteva secunde, minute, zile, uneori chiar luni. Ei observă atunci că sunt într-o colivie și că viața este altundeva și nu între zăbrelele aurite sau argintate.
Ei realizează într-un final, cei norocoși, că sunt de fapt doar niște sclavi, niște robi moderni ai consumului, ai cursei șobolănești maladivă, dar, din păcate, puțini sunt cei care se revoltă sau încearcă să iasă din plutonul sufocant. Aici este vorba și de curaj, da!, ai nevoie de un curaj nebun să ieși din turmă, dar și de limpezime mentală.
Cadența și compania cunoscută, drăguță și susținătoare, aici gregaritatea își înfige adânc colții otrăvitori, a celorlalți orbi și surzi îi face să înghită în sec și să uite că și ei sunt la fel și astfel să tacă asurzitor și să rămână în iluzoria protecție a aglutinării cu ceilalți încătușați.
Secunda în care li s-a părut că văd, deși scurtă și relevantă, zboară rapid, presiunea societății este imensă și nu lasă timp de relaxare și reflecție. N-ai cum să te uiți înăuntru când tu ești pe-afară.
Momentul în care li s-a părut că aud un adevăr crunt, dar sănătos și izbăvitor, dispare și el și deși citesc diverse și au învățat multe ei sunt doar niște analfabeți emoțional și sufletește.
E inutil să încerci să-i salvezi. Dacă ei nu se extrag singuri din mulțime, din dulcea otravă a gregarității sterile, nimeni nu-i poate scoate de pe orbita ratării personale. Binele, ca și răul, ți-l faci mai întâi tu cu mânuța ta.
Soarta ta ești tu!
❤
Inutil să încerci să le explici că timpul, acele valoroase ore ce zboară uneori, este singura resursă ce se consumă implacabil și care n-are substitut. Nu există nici un bogat-magnat al lumii care să fi reușit cu milioanele lui să fi cumpărat încă un an sau măcar o zi ori un minut în plus. Când e pe final...s-a terminat. Ața n-are prelungitor indiferent câți parai ai.
Le spui asta celor apropiați, dar ei zâmbesc atoateștiutori. Și vor continua să alerge ca niște găini fără cap, să caute ca niște muște bezmetice un căcat de adulmecat cu mândrie, să ajungă, să dovedească, să depășească, să urce ca să aibă de unde să se prăbușească și să ”mai mult” la orice și oricine. Iată acel nociv ”mai mult”. Da, acel cancerigen ”mai mult”.
Ei realizează într-un final, cei norocoși, că sunt de fapt doar niște sclavi, niște robi moderni ai consumului, ai cursei șobolănești maladivă, dar, din păcate, puțini sunt cei care se revoltă sau încearcă să iasă din plutonul sufocant. Aici este vorba și de curaj, da!, ai nevoie de un curaj nebun să ieși din turmă, dar și de limpezime mentală.
Cadența și compania cunoscută, drăguță și susținătoare, aici gregaritatea își înfige adânc colții otrăvitori, a celorlalți orbi și surzi îi face să înghită în sec și să uite că și ei sunt la fel și astfel să tacă asurzitor și să rămână în iluzoria protecție a aglutinării cu ceilalți încătușați.
Secunda în care li s-a părut că văd, deși scurtă și relevantă, zboară rapid, presiunea societății este imensă și nu lasă timp de relaxare și reflecție. N-ai cum să te uiți înăuntru când tu ești pe-afară.
Momentul în care li s-a părut că aud un adevăr crunt, dar sănătos și izbăvitor, dispare și el și deși citesc diverse și au învățat multe ei sunt doar niște analfabeți emoțional și sufletește.
E inutil să încerci să-i salvezi. Dacă ei nu se extrag singuri din mulțime, din dulcea otravă a gregarității sterile, nimeni nu-i poate scoate de pe orbita ratării personale. Binele, ca și răul, ți-l faci mai întâi tu cu mânuța ta.
Soarta ta ești tu!
❤
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.