Femeia împlinită

Este adevărat că în ziua de azi cam orice femeie poate avea mulți bani, o avere bunicică, prietene multe și bune, o carieră impozantă, o grămadă de admiratori care-i dau zilnic târcoale și-i ridică astfel moralul, plus zeci de puli variate anual, eventual o familie ”frumoasă” și chiar doi-trei copii. Forța pe care o afișează victorioasă, având din toate cele de mai sus, le masculinizează cumva, mie așa mi se pare, dar s-ar putea să greșesc. Sau s-ar putea să nu. Tu știi mai bine decât mine.
Eu zic că-s multe așa, puternice și realizate pluridisciplinar, dar nu-s complete, nu-s autentice, nu le văd zâmbind relaxate. Nici nu-mi par a fi fericite. Postările ritmice de pe feisbuc, cu rânjetul forțat și viața lor ”împlinită” tăguită peste tot pe coclauri doar acasă nu, îmi confirmă asta. Dacă erau așa fericite nu mai aveau timp de site-urile de socializare și nu băteau cărările, liniștea este acasă, în cuib, nu-i călătoare prin ciulini.

Cred că o femeie poate fi fericită, liniștită, zâmbitoare, adică pe deplin împlinită natural, abia în momentul în care, indiferent de cele de mai sus, o strânge în brațe bărbatul inimii ei, cel pe care-l iubește și el o adoră înapoi. 
Doar acolo, la pieptul lui, unde ea se va cuibări aparent mică și neajutorată, delicată, feminină, simțindu-se cu adevărat protejată, iubită reciproc și împăcată cu ea însăși.

S-ar putea ca femeia fericită să fie femeie liniștită, feminină, nu feministă, și nu se dă niciodată bărbat atotputernic și total independentă.

Femeia e femeie, femeie și atât.