Când intru într-o clasă să vorbesc copiilor și văd ochișorii lor avizi de informație și încredere, da, fix atunci, o frică colosală mă cuprinde. Poți să-i spui și emoție sau trac.
Când mă întâlnesc prima oară cu o doamnă în vederea unei relații sentimentale, când îi văd ochișorii dornici larg deschiși spre suflețelul ei, da, chiar atunci!, mă învăluie o furtună de gheață de frică. Poți să-i spui și emoție sau trac.
Când jucam fotbal, în vestiar la echipare, ședința tehnică și la încălzire, mi se mai întâmplă uneori și azi ca amator, sau când era rost de scandal și smardoială pe stradă, exact înainte de fluierul de început al arbitrului sau de prima mișcare a opozantului, da, chiar atunci!, Doamne!, ce frică mă stăpânea și încorda paralizându-mi trupul. Poți să-i spui și emoție sau trac.
Când investeam niște bani îmi era o frică arzătoare de carne și creier, dar până în momentul în care semnam actele. Atunci tracul se topea instantaneu și emoția mă făcea să zâmbesc larg și liniștit.
Tot timpul frica nebună m-a însoțit și bine mi-a făcut pentru că-mi dădea adrenalina prin care mă făceam atent la ce am de făcut și la ce urmează să fac sau să spun. Frica mă făcea precaut, prevăzător, performant.
În momentul în care evenimentele își debutau acțiunile, orice fărâmă de frică dispărea definitiv și cu desăvârșire din mine. Iar o bucurie și o fericire imensă mă cuprindeau iremediabil pentru o lungă perioadă de timp.
Liniștea nu. Liniștea venea mult mai târziu, spre final sau după, mult după, dar nu pentru liniște intrăm în arenă, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.