1 mai 2017
Se scutur
florile de măr, mi-e tare dor de al tău păr...
Rău cu rău, dar mai rău fără
rău.
Din totdeauna m-am simțit
bine în preajma femeilor și mi-am dorit să am cât mai multe pe lângă mine. Dar
vremea trece, lucrurile se schimbă. Nu neapărat în bine.
Am petrecut, până azi, trei zile frumoase cu patru
femei din trei generații, inclusiv fata mea, unica. Am muncit ca un salahor de
dimineață până seara, zi de zi, ca să le asigur confortul dorit. Tuns iarbă și
flori ca să nu ne piște albinele, spart lemne, făcut focuri (în casă s-a făcut
saună...), curățat sobe, suportat plânsete, certuri între fete, televizoare
mergând peste calculatoare cântând, mâncat tone de mâncare de șaizeci de
feluri, N-am avut nici un moment de respiro, ba da!, am adormit într-o zi o
jumătate de oră, dar m-au trezit urletele celei mici ce s-a speriat de mine
dormind. La un moment dat am cedat, abia așteptam să plece acasă azi, care la
muncă, care la școală începând de mâine dimineață. Îmi doream să rămân singur să mă odihnesc, să mă relaxez și să stau și eu ca omul, să fiu și eu trei zile în concediu liniștit. Să-mi priască zilele libere.
Fetele au plecat
acum câteva minute către casă, conform programului. Recunosc: mi s-a rupt
sufletul! Mă doare ceva în mijlocul pieptului și parcă am și uitat grele zile
abia trecute împreună.
E normal?
E normal?
Dar cred că
am să-mi revin și mă voi repune pe picioare curând. Am timp până miercuri seară
sau chiar joi dimineață.
Ies la o plimbare pe aleile din sat,
poate găsesc ceva să-mi țină de urât...
:-)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.