Când trecea pe lângă terenuri de sport, de fotbal, de baschet, de tenis, de volei, avea un sentiment imens de bucurie și de dorința de a lupta, de a intra, de a se implica în acea dispută, în acea confruntare. Pe chipul lui se întipărea îmbrăcată elegant de stradă ceea ce părea o fericire imensă. O licărire de a se dezbrăca și imediat echipat să intre cu băieții la joc.
Când trecea pe lângă locurile de joacă cu copii, cu mulți copii, jucându-se bucuroși la fel ca și la 7.650 de km distanță, în toate acele parcuri, pe chipul lui nu se mai vedea nimic, doar un gol imens. Dar în interior universul se căsca în abyss care se uita temător înapoi la el și se cutremura: neliniștii adultului și a unei dureri adânci, insondabile, greu rezolvabile.
”Va trebui să-ți tai cordonul ombilical din interior de la mama ca să poți trăi în exterior, în lumea reală.”
Ce te mișcă?
Ce te face fericit?
Ce te ridică dimineața din pat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.