O calitate demult uitată este puterea de sacrificiu. A fost uitată, la fel ca și politețea, pentru că nimeni nu mai are nevoie de ea. Avem prea multe, abundența ne izolează de educație.
Am scris despre dezvoltare, răbdare, calibrare aici:
Dezvoltarea, calibrarea, răbdarea. (mnmlistro.blogspot.com)Sacrificiu înseamnă să lași pentru o perioadă ceea ce a bine pentru tine pentru a face binele altuia mai puțin binecuvântat ca tine.
Sacrificiu înseamnă să lași pentru o vreme viața ta, planurile tale, confortul tău pentru a ajuta și îmbunătăți viața, planurile și confortul altora mai puțin norocoși ca tine.
Sacrificiu este să nu dai replica tăioasă, dar corectă, atunci când celălalt este orb sau surd din disperarea înecatului.
Salvează-l, adu-l la mal, ajută-l să respire liniștit o perioadă și abia apoi poți să te gândești dacă să-i mai spui ceva despre sacrificiul tău pe care cu siguranță nu l-a văzut în turbarea turbionării din viață la acel moment.
Sau, mai bine, lasă-l pe Dumnezeu să vadă faptele tale bune și sacrificiile făcute. El le vede 100% și le va aprecia și recompensa fără îndoială la un moment dat sau altul.
De la lume să n-aștepți niciodată recunoștință. Nici măcar de la oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.