Și aici, mai spre apus, când
Soarele amiezii nu prea mai are atâta putere să încălzească, să te gândești și
să-ți reamintești repede unde ți-ai pus plapuma, căciulile, mănușile, borcanele de murături, lopețile, gemurile, lemnele de foc, amintirile hrănitoare și brațele calde care să te strângă la pieptul blând și înțelegător.
Cum care
plapumă?
Cum adică despre ce lemne vorbesc?
Cum adică despre ce lemne vorbesc?
Normal că le-ai pregătit din
timp, doar nu te-oi apuca acum la senectute să sapi după petrol cu mâinile
goale?
Acolo, cu cine și când și
unde ți-ai consumat sau irosit prospețimea tinereții și suplețea inocenței, tot
acolo să-ți cauți si liniștea, seninătatea, siguranța și refugiul la
maturitate. Bătrânețea vine peste cei norocoși, fericiții n-o apucă, ei s e duc mai repede dincolo.
Cum?
Cum era aia...?
Fiecare cum îți așterne, (nu
contează?, oare?), așa doarme?
Îhî!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.