Credință și disciplină

În vremea comunismului credința a fost interzisă. Ateii preluaseră puterea prin furt. Biserica, oarecum la fel, a fost trasă un pas mai în spate, bisericile așișderea, care n-au fost direct dărâmate. 
Puteai să te rogi doar acasă sau în locuri private. Departe de ochii oamenilor, semenii deveneau potențiali turnători. Nu te puteai ruga în public, nu în adunări mari de oameni. Dar asta a fost, până la urmă, un lucru bun. Pentru că fiecare trebuie să aibă credința în interiorul lui. În mintea și în sufletul lui. Nu s-o strige pe străzi, în clădiri speciale – biserici, sinagogi, moschei, sau în gura mare către alții.

Nu! Fiecare ar trebui să-și țină credința pentru el, în el, ca un lucru intim. Personal. Unic. Tainic.

De multe ori, când psihologii dau greș, apoi psihiatrii te îndoapă și burdușesc cu chimicale, inutil, când rezultatele întârzie să apară – de cele mai multe ori, rezolvările cele mai dese și mai bune vin din interior. Sigur că ajutorul familiei sau al prietenilor apropiați este extrem de important, dar dacă tu nu ai putere și dorință în interior să lupți pentru viață, nimeni nu poate să facă absolut nimic pentru tine. Vorba aia cu ”ajută-te tu pe tine” nu-i în van.

De aia spun eu mereu să te întărești singur, singură, tu pe tine. Pornind din interior. Sprijinindu-te mereu pe ale tale. Nu pe ale altora. Adică pe gândurile tale, nu pe părerile și afecțiunea celorlalți. Pentru că ale celorlalți puncte de vedere și sprijin pot pleca la un moment dat, dar tu cu tine rămâi permanent. Este foarte important să te placi tu pe tine. Să te accepți tu pe tine. Fix așa cum ești. Pentru că ești perfectă!

Nu te uita dreapta sau stânga. Nu te uita că cineva este mai frumos. Nu poți ști ce creier are. Sau nu te uita că-i mai bogat. Nu poți ști ce suflet are. Sau dacă are suflet. Poate că n-are deloc. Poate că e negru în cerul gurii ca un câine care mușcă. Sau ca un șarpe fără clopoței.

Un alt lucru important pentru menținerea unei stări psihice bune mereu este cadența. Constanța. Programul. Disciplina. Să ai o mică rutină cu pași următori bine-știuți de urmat sau de efectuat.

Cadența este excelentă în armată, în trupele speciale, în sport, în muzică, în multe alte domenii. Pentru că dă putere, dă încredere, arată forța întregului mult mai mare decât suma părților. Pasul de defilare, în armată, dă multă vigoare trupei și ajută moralului fiecărui soldat pentru că știe și simte, din bătaia ritmică a bocancilor, că este apărat, protejat, parte din întreg, important în ansamblu, parte necesară  și utilă grupului căruia i se potrivește.

(text scris pe ciornă prima oară în martie-aprilie 2015, dar niciodată publicat)