Mă tot întreabă unul și alta de ce nu pun poze cu mine pe unde mă preumblu prin America, că lumea vrea să mă vadă ce fac și cum e pe unde fericesc eu...
Le tot răspund că există poze cu locurile pe unde mă plimb eu peste tot pe internet, nu trebuie să fiu și eu în fotografia aceea. Dar de fapt întrebările și cererile erau altele, știu, înțeleg. Doar că, din fericire, eu nu-s genul care să pozeze din cinci în cinci minute și să posteze imediat pe unde a mai fost în treacăt o oră sau două.
Niciodată n-am fost ”pozatorul”. Nici pe vremea când băteam Europa, cu zece-cincisprezece ani în urmă, nu mă omoram cu pozele. Sau dacă mai făceam câteva, ele rămâneau pentru uz intern, niciodată nu le mai vedea altcineva departe de mine. La o negociere puternică ar fi bine ca fiecare parte să aibă măcar un element din fiecare: un creier (analist, tactician), un strateg (observatorul), un lider (un conducător al echipei). Ghici, cine eram eu?
Nu a fost și nu este alegerea mea să ajung în USA. Trebuia discutat mult în prealabil, dar lucrurile s-au precipitat, ca de obicei. Niciodată nu este timp pentru lucrurile cu adevărat importante. Niciodată deciziile importante nu se discută, nu se analizează, nu se planifică, nu se cântăresc.
Este superb aici, în NY este magnific, Queens este locul unde, probabil, m-aș stabili dacă voi decide să emigrez la un moment dat. Dar deocamdată eu sunt perfect fericit cu România, cu București, Slănic și Ilanlâk. De curând mă simt foarte bine și în inima Transilvaniei și nu numai în inimă.
Plus că-mi tot sună acele cuvinte în cap, din ce în ce mai des în ultimii ani...:
Le tot răspund că există poze cu locurile pe unde mă plimb eu peste tot pe internet, nu trebuie să fiu și eu în fotografia aceea. Dar de fapt întrebările și cererile erau altele, știu, înțeleg. Doar că, din fericire, eu nu-s genul care să pozeze din cinci în cinci minute și să posteze imediat pe unde a mai fost în treacăt o oră sau două.
Niciodată n-am fost ”pozatorul”. Nici pe vremea când băteam Europa, cu zece-cincisprezece ani în urmă, nu mă omoram cu pozele. Sau dacă mai făceam câteva, ele rămâneau pentru uz intern, niciodată nu le mai vedea altcineva departe de mine. La o negociere puternică ar fi bine ca fiecare parte să aibă măcar un element din fiecare: un creier (analist, tactician), un strateg (observatorul), un lider (un conducător al echipei). Ghici, cine eram eu?
Nu a fost și nu este alegerea mea să ajung în USA. Trebuia discutat mult în prealabil, dar lucrurile s-au precipitat, ca de obicei. Niciodată nu este timp pentru lucrurile cu adevărat importante. Niciodată deciziile importante nu se discută, nu se analizează, nu se planifică, nu se cântăresc.
Este superb aici, în NY este magnific, Queens este locul unde, probabil, m-aș stabili dacă voi decide să emigrez la un moment dat. Dar deocamdată eu sunt perfect fericit cu România, cu București, Slănic și Ilanlâk. De curând mă simt foarte bine și în inima Transilvaniei și nu numai în inimă.
Plus că-mi tot sună acele cuvinte în cap, din ce în ce mai des în ultimii ani...:
”Tu știi cel mai bine să faci bani și să coordonezi acțiuni, oameni și rețele. Ești de încredere, răbdător, educat, citit, experimentat, oamenii te plătesc oricât doar să te aibă prin preajmă, să vorbească, să se sfătuiască puțin cu tine. De ce nu vrei să revii la ce erai atât de bun?!? Ai uitat cum îți spunea R.G.?!?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.