sâmbătă, 14 martie 2015

Ne revedem curând. Oare?

După liceu, facultate, armată, un loc de muncă sau o vacanță mai lungă, după o petrecere reușită sau la finalul unui curs sau seminar mai lung, la despărțire, indiferent de motive, noi spunem:

”- Abia aștept să ne revedem curând!”

Cred că este puțină minciună sau nițică ipocrizie aici. Sau pur și simplu neatenție și gest verbal reflex.

Este evident că nu se va întâmpla așa. N-ai cum să te reîntâlnești cu toți oamenii, plăcuți de altfel, pe care i-ai întâlnit în viața ta. E imposibil. Nu există timp fizic, dar și preferințele și gusturile oamenilor se schimbă în timp. Dacă acum un an îmi plăcea să merg într-un anumit loc, unde era antren, gălăgie și distracție, și unde oamenii erau asemenea, se prea poate ca astăzi să vreau altceva. Mai simplu, mai relaxat, mai liniștit. Și oameni în consecință, mai așezați.

De aceea eu prefer să spun că mi-a părut bine că ne-am cunoscut, că sper să ne revedem cumva. Dacă va fi posibil și dacă ne vom dori cu adevărat. 
Dar șansele sunt de 1%. Sau la mie. Maxim!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.