Din ciclul "dacă nu mă alintă nimeni, pot să mă mângâi şi singur...":
Cineva îmi transmite că aş fi un suflețel imens, bun, blând şi cald.
S-o cred?
Cine a mai văzut animal, fiară sălbatică, având caracteristicile acelea?
Sau e prea gogonată, totuşi?
Am ajuns, acum la bătrânețe, la concluzia că cea mai bună și mai alinătoare mângâiere este cea pe care ți-o oferi singur. Apoi pot veni și celălalte ale celor din jur.
Dar dacă tu nu te iubești pe tine, măcar puțin, dar sincer, este greu de crezut c-o vor face alții.
Cineva îmi transmite că aş fi un suflețel imens, bun, blând şi cald.
S-o cred?
Cine a mai văzut animal, fiară sălbatică, având caracteristicile acelea?
Sau e prea gogonată, totuşi?
Am ajuns, acum la bătrânețe, la concluzia că cea mai bună și mai alinătoare mângâiere este cea pe care ți-o oferi singur. Apoi pot veni și celălalte ale celor din jur.
Dar dacă tu nu te iubești pe tine, măcar puțin, dar sincer, este greu de crezut c-o vor face alții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.