Corporat(r)iștii automați

Cuvânt înainte, de anul trecut:

Sclavii moderni, aici se regăsesc şi gulerele albe din corporații sau organizații internaționale - în fapt doar nişte robi mai spălăței, au toate libertățile.
Da, da!
Absolut toate...
Inclusiv acelea de a face credite pentru orice şi a plăti astfel, prin comisioanele şi dobânzile aferente, de minim două-trei ori valoarea acelui bun.
Plus, cireaşa de pe tortul libertății, privilegiul de a se îmbolnăvi de tânăr de afecțiuni ale senectuții sau ale uzurii muncii fizice sau în condiții toxice sau grele.

Continuăm cu micile rotițe ce se învârt neîncetat ca să facă bine altora:

Să lucrezi într-o corporație este ca și cum ai conduce o mașină cu cutie automată: nu-ți trebuie calități deosebite, toate funcțiile principale sunt simplificate, minimizate, automatizate, pentru a feri utilizatorul de stress, griji sau greșeli. Dimpotrivă, poate face treaba asta aproape oricine: fie un copil mai isteț, fie cineva cu deficiențe de diferite feluri sau grade. Au existat experimente în acest sens, când joburi din multinaționale au fost prestate câteva zile, cu succes, de elevi de liceu sau din anul întâi de facultate, ori de persoane cu diverse probleme fizice sau psihice. Chiar legiuitorul acordă niște subvenții pentru angajarea acestor categorii. Și lucrurile au mers foarte-foarte bine, cu costuri mult mai mici, cu pretenții zero, cu rezultate chiar mai bune pe anumite segmente unde rutina își cerea drepturile. Acesta este și motivul pentru care salariile sunt de rahat și munca din ce în ce mai multă, condițiile mai dezumanizante, colegii din ce în ce mai sălbatici și vorace, iar șefii doar niște zbiri incompetenți în majoritatea cazurilor.

În corporații n-ai nevoie de calități deosebite, nici de o gândire independentă, este exclus să ai o minte sclipitoare. Singura calitate care se cere, și se răsplătește ca atare, este să fii un bun executant și atât! Un yesman, un jeswoman. Un sclav devotat, asta se și întâmplă. Un rob! 
Atât!

Dacă respecți procedurile și te încadrezi în norme este absolut perfect. Urmărești cu strictețe fișa postului, nu comentezi deciziile șefilor și vei avea o viață dulce. Cât timp ești roboțel, drăguțul de tine!, corporația te va iubi și recompensa. Promovările vor fi oricum rara avis, n-ai să vezi prea multe, nu tu!, dezvoltarea ta tot zero, dar măcar viața ta nu va fi un calvar, vei beneficia, în calitate de sclav supus și docil, de un tratament cu un bici mai blând, mai moale.

Așa cum știm, performanța în competițiile auto și moto de viteză se obține cu cutii de viteză manuale, nu automate. Adevăratele acrobații și realizări de excepție se obțin exclusiv cu cutie manuală, doar de aici poți scoate maximum dintr-o mașină, dintr-un motor. Nu există performeri cu cutie automată. La fel este și cu munca în corporații: n-ai cum să faci performanță acolo, n-ai cum să realizez nimic deosebit sau extraordinar. Pentru că acolo totul este măsurat, calculat, delimitat, calibrat, normat, tu trebuie doar să te încadrezi între niște limite presetate. Nu poți face nimic ieșit din tipar, nu poți rupe rândurile, nu poți muta granițe, nu poți deteriora ritmul, nici măcar nu poți schimba cadența într-o corporație, fie ea multinațională sau nu.

În firmele antreprenoriale medii sau în companiile private românești mai mici ai alte oportunități. Într-o astfel de firmă, cu maxim 20-50-100 de angajați, poți învăța diverse într-un timp foarte scurt. Vei fi trecut prin mai multe compartimente și departamente, unde poți învăța câte puțin despre fiecare funcțiune a firmei respective. Aici ești obligat să crești, să te dezvolți, să vii cu idei, poate că ți se vor cere unele inovatoare și pentru astea vei fi răsplătit. Aici trebuie să te remarci ca să urci în organigramă și ai tot interesul să te zbați să vii cu rezolvări utile șefilor și companiei. Dacă ești o valoare sau o capacitate profesională aici, asta se va vedea foarte repede. Sare în ochi și asta se cere. Limitele profesionale și distanțele ierarhice sunt foarte mici, procedurile lipsesc cu desăvârșire din marea majoritate a companiilor antreprenoriale mici și medii, cel puțin așa stăteau lucrurile cu vreo zece ani în urmă, și aici inovația și ideile sclipitoare își au locul și aduc rezultate extraordinare rapid pentru că se și implementează foarte repede. Deținătorii afacerii pot fi aproape de tine, ”la firul ierbii”, și pot observa direct toate acestea recompensându-te și promovându-te imediat. De aceea și succesele nu întârzie regăsindu-se în cifrele de afaceri și profiturile mărite, mult mai mari decât ale corporațiilor. Nu intru acum în discuțiile de finețe că unele fac export de profit prin diverse metode și că de aia declară atât de puțin în România ca să nu plătească aici taxele prea mari.

În corporații este nevoie doar de roboți. Curând, foarte probabil, mașinăriile vor prelua multe dintre joburile de azi ale sclavilor de pe plantațiile moderne ale multinaționalelor. Aici, în marile companii, cei ce gândesc cu propriul creier, nu repetitiv, simulând, copiind, sunt maxim trei-cinci-nouă persoane. Aici regăsim pe președintele corporației din Ro, câțiva dintre vicepreședinți, câțiva membrii ai boardului sau din consiliul de administrație, nu toți!, și, eventual, maxim unu-doi dintre directori, cei mai străluciți, brilianți, mai bine retribuiți decât ceilalți, care au dovedit în ani de zile că au niște calități extraordinare, ieșite din comun, dintre cei care au venit permanent cu rezolvări și soluții ieșite șabloane. 
În rest, aproape toți ceilalți angajați, marea lor majoritate, inclusiv restul de directori și manageri de departamente - care sunt la rândul lor tot niște roboței, niște sclavi, nu fac decât să execute, ca niște mașini cu cutii de viteză hidramate, automate.
În astfel de mașini, cele cu cutie automată, ai mereu o mână, cea dreaptă, și un picior, cel stâng, libere. Cam jumătate de corp nu este utilizat când ai cutie automată, și nici jumătate de cap, probabil. Așa și cu sclavii din corporații: jumătate din calități și aptitudini nu sunt folosite și, nefolosindu-le cu anii, ele se diminuează și atrofiază, unele dispărând total la un moment dat. Nefiind nevoie să inovezi și găsești soluții de îmbunătățire, adică să crești, să te dezvolți, și de aceea cu timpul te vei pierde în marea masă amorfă a corporației și te vei apropia tangențial de media calităților celorlalți, aglutinat fiind.

Noi ne mirăm, citind cele de mai sus, cum de fac aceste corporații în Ro acele profituri colosale, față de compania-mamă sau față de alte țări din același domeniu, și cum de cei din board și din top management au venituri atât de mari.
E simplu:
Pentru că marea masă a sclavilor are un salariu de mizerie. Sunt, de fapt par, salarii bune pentru media Ro, dar mici pentru sănătatea, oportunitățile și tinerețea pe care le îngropi definitiv acolo. Vei vede asta mai târziu. N-ai cum să conștientizezi azi, e imposibil. 
Iar mai mult decât salariu mic, este vorba și de productivitatea muncii fiecărui roboțel: așa mică cum este ea, și cu toate furturile și evadările de timp și din spațiu prin ieșirile la cafea/țigară/masă/delegații/ședințe/conferințe/..../etc, această productivitate este foarte bine cuantificată, valorificată, redistribuită, amplificată la nivel de grupuri și cu efecte de scală. 
Dacă mai luăm și raportul dintre salariile mici și productivitatea scăzută, e adevărat că suntem penultimii din UE, rezultă un randament al muncii fabulos pentru investitorul care scoate unt bun din fiecare găleată de lapte a sclavilor români, că doar de aia avem atâtea corporații care vin aici să deschidă afaceri: nivelul salariilor și randamentul capitalului investit per productivitatea corelată cu salariile aici, în Ro.

Aici mai adaug doar despre condițiile de muncă pe care le cunoaștem foarte bine, măcar dacă ne uităm la acele renumite cuburi din blocurile de sticlă asemănătoare marilor incubatoare de pui, cu acele cuști de sârmă suprapuse, de la celebrele open-space-uri, unde ai zero intimitate și nici o posibilitate să fii o secundă tu cu tine sau autentic sau în introspecție, dar oricum sclavii nu știu ce-s alea și nici cu ce se mănâncă, nici nu-i interesează.

Roboții nici atât. Corporația este mama și tatăl lor. Și cum cei mai mulți copii din ro sunt orfani de afecțiune de mici...