Maturitatea e jucăușă, sănătatea e după zâmbet. ❤!

Infantilism este abia atunci când uiți de copilul din tine. Când, de fapt, te uiți pe tine și începi să te stingi. Şi suferi cumplit în tine, nu trebuie să-mi spui nimic, văd totul pe fața ta "serioasă", dar palidă, și în ochii tăi încercănați și tulburi deseori. Și buzele tale îmi zugrăvesc ariditatea ce te cuprinde. Nici nu vreau să mă gândesc cum sângerezi pe interior. Mă doare şi pe mine durerea ta cruntă şi mută, dar nu poți, nici nu-i bine, ajuta un om care nu cere ajutor și care nu se ajută mai întâi singur.

Jocul şi joaca scot liniştea şi zâmbetul din cotloanele prăfuite ale devenirii unui om "realizat". 

Matur devii doar când reînveți să fii jucăuşă. 

Să te uiți curioasă ca un copil inocent în tine și apoi să citești mereu mai jos și în spatele rândurilor sau a semenilor este un mare pas înainte. Spre ce vrei tu, copile!

Abia la bătrânețe am înțeles că este infinit mai sănătos să cauți și să ai liniște decât să tot urmărești să ți se dea dreptate. 
Să privești mai repede la mâine și la cămară, să fie cât de cât îndestulătoare, decât la azi și la sufrageria plină cu de toate. 
Și niciodată să nu uiți că veverițele se înmulțesc la nesfârșit, dar nucile în decembrie sunt cam gata.

Și dacă, de fapt, înțelepciunea blândă și binefăcătoare este, de fapt, momentul când dai în mintea copiilor și râzi ca un apucat când constați ce mică e lumea și ce frumoasă spre superbă e mirifica-ți viață?

(bucățele primite de sus, fix în locul din poză, 2016)