Sunt dese situațiile când așa-ziși bărbați ”puternici” nu-și permit ”slăbiciunea” de a se elibera de diverse stări stresante și nu plâng, unii niciodată. Ei se cred tari și inflexibili, dar uită că cei mai rigizi copaci, și cei mai puternici altfel, se frâng primii la furtunile puternice. Copacii mai flexibili se încovoaie, se apleacă, se îndoaie, trosnesc ușor, se frământă, gem, dar nu se rup, depășesc astfel momentele dificile ale vijeliei și supraviețuiesc momentelor critice.
În cele mai multe cazuri nu-i nevoie de nici un psiholog sau psihiatru. De cele mai multe ori un umăr cald și un piept sincer, care să-ți asculte păsul temporar, fac minuni pe care nu le pot rezolva cei mai mulți dintre doctori.
Iar în alte situații, când simți nevoia să stai departe de ceilalți și bine faci - așa te poți reface mai rapid și recrea mai temeinic și mai lesne, stând doar tu cu tine o perioadă, dacă îți vine să plângi, plângi! E ok, e relaxant, e liniștitor, e eliberator, e răcoritor. Plânsul la răstimpuri este unul dintre cele mai bune tratamente inițiale și temporare e diverselor stări mai proaste sau căderi în butoiul cu melancolie.
Plângi liniștită, plângi cât vrei, plângi când vrei, puterea și valoarea unui om n-are nici o legătură lacrimile pe care le varsă la greu. Pentru că am cunoscut mult prea mulți oameni ”puternici” care nu plângeau niciodată, ”bărbații nu plâng niciodată!” - ce cretini!, și mai apoi au cedat psihic făcând fapte necugetate și regretabile sau pierzându-și mințile de tot.
Toți avem griji, toți suferim din diverse motive încă din momentul nașterii, nașterea este o traumă pentru fiecare nou-născut, toți avem tristeți trecătoare și e foarte bine că este așa. Da, este foarte-foarte bine! Să-i mulțumim Domnului că avem din astea din când în când. De ce?
Pentru că există un singur loc unde nu-s nici griji, nici durere, nici întristare, și este și la loc cu verdeață, dar nu cred că-și dorește nimeni să ajungă acolo mai repede decât ne este mosorul.
Scrie-ți asta undeva și uită-te când vrei la ea:
Vreau să plâng și plâng și eu, ca o muiere, până am să devin bărbată!
Mai bine să plâng când mi-e greu și sufletul e plin-doldora de griji sau gânduri rele ori negre și este apăsat și nu știe încotro s-o apuce și el, decât să mă strângă mânecile la spatele cămășii de forță sau să mă apese doi metri cubi de pământ.
Da, eu când vreau să plâng, plâng, nu mi-e rușine să trăiesc!
❤
☺
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.