Floricică rubensiană

Ea, 20+, cochetă, sveltă, veveriță, atrăgătoare, sexy, în două cuvinte: bunăciune - ”piesă”. Se cunoaște cu el la muncă, unde altundeva?, se curtează intens și succint, se iau degrabă, fac nuntă, sute de invitați, bucurie, exuberanță, fericire la comandă, limuzină cu șampanie și baloane plus porumbei, tinichele, lună de miere, colțuri de lume neumblate de mulți, revenirea la matcă, revenirea la realitate.
Făceau ceva sport împreună, nu zilnic, dar se mențineau bine, se plimbau uneori prin parc, rar, aveau grijă de corpurile lor, mâncau doar ce trebuie ca să se mențină fit, erau doi iubiți tineri, atrăgători, sexy.
Toate bune și frumoase, aparent, până când ea se pune pe făcut de copii, asta era ținta ei declarată prietenelor ei, de care el n-avea habar în aburii tulburători ai îndrăgostelii furibunde ce i-a mânat degrabă la sfat și la biserică unde au depus și scris jurăminte pe care nici ei nu le vor respecta. Nici ea n-a verbalizat vreodată că și-ar dori copii, amândoi subînțeleseseră că se vor distra și se vor simți bine împreună fără să aducă vorba de procreere înainte de halimaiul nuntos.

Repet: înainte de căsătorie, în perioada de atracție furibundă reciprocă, și după fericitul eveniment, ei nu aveau nici un gând de a face copii. Niciodată n-au discutat despre acest aspect. S-au luat, de ce?, s-au iubit, și au făcut fix ceea ce și-au propus de la început: se simțeau bine împreună, făceau sex fabulos zilnic, trăiau ca niște tineri frumoși și liberi. Mai știu câțiva d-ăștia.
Viața părea frumoasă, ea era superbă și tânără, el era deștept și cu bani, toate lucrurile se doreau a se continua pe aceeași linie la nesfârșit sau ”până moartea ne va despărți” - că doar așa semnaseră promisiuni pe care aveau curând, ca majoritatea, să le încalce.

Doar că, la un moment dat, ea rămâne însărcinată.
Face un copil, după vreun an și jumătate îl toarnă și pe al doilea, el nu dă acceptul la nici unul dintre realizările ei, le ia ca atare și-i crește tăcut, ușor abătut, dar nedorind să aibă copii, pentru că nu stabiliseră nimic în acest sens de la început și nu-și exprimaseră dorințe de acest gen.
După cel de-al doilea copil ea începe să ia proporții, de unde era mică și slabă, ea se face cât un tanc rusesc, și schimbările acestea de la 45-50 de kg, cât avea când a luat-o el, până la 70-75 de kg cât are la trei-patru ani de căs(z)nicie, se petrec instantaneu. Plus că apar diverse mirosuri dubioase unde altădată era lapte și miere parfumate cu vanilie și scorțișoară, tenul se umple de bubițe, părul nu mai are strălucirea de la început, picioarele se umflă și se înput. Atracția fizică se topise în scurt timp și dispare total după o discuție frontală în care au căutat amândoi dreptatea, nu liniștea sau pacea. Ea sesizează că el se cam ține departe de patul pe care-l rupeau odinioară, că o evită din ce în ce mai des și că începe să întârzie pe la birouri și să i se înmulțească brusc trainingurile interne, team-buildingurile și delegațiile pe care cu trei-patru ani în urmă le ura și le respingea.

Acum ea își mută discuția veche de la frumusețea fizică, ”Să avem grijă ce bem, ce mâncăm!”, ”Să facem sport să ne menținem atrăgători!”, ”Trupurile noastre - templu al sufletelor noastre”, trebuie să avem grijă de ele, teorie pe care o promovase cu succes ani de zile către el, la o abordare mai directă și actualizată la zi: 
”Tu nu mă mai iubești, nu m-ai iubit cu adevărat niciodată!”, 
”Tu m-ai vrut doar pentru corp, ca să mă folosești ca pe un obiect!”, 
”Frumusețea autentică se află în interior!”, 
”Omul îl iei așa cum e, și la bine și la rău.”

El stă o perioadă în expectativă, lunile trec rapid în tensiuni, nu poate procesa transformarea de peste noapte, ascultă toate teoriile ei noi și la un moment dat îi răspunde franc:
”Femeie, eu te-am luat acum câțiva ani pentru că erai tânără și frumoasă, slabă, subțirică, asta mi-am dorit, ți-am și spus asta, asta îmi doresc și acum, nu am vrut niciodată să-mi iau o femeie grasă, țâfnoasă, nervoasă, obosită, încercănată, dificilă, ciufută, și cu doi copii. Eu n-am vrut doi copii! N-am vrut niciunul, tu ai insistat să păstrezi sarcinile, eu m-am opus, știi bine asta. N-am vrut nici genul de femeie care ai devenit tu, nu te mai recunosc, nu mai ai nimic din femeia de care m-am îndrăgostit!”.

Se pune problema divorțului. Începe un calvar de nedescris pentru amândoi. Totul se termină după ani de zile de chin și suferințe, copiii cresc într-o atmosferă irespirabilă pentru că ea nu vrea să se despartă amiabil și-i face viața un coșmar refuzând orice soluție de compromis: ea vrea ca totul să fie ca la început, doar că el spune că la început erau vreo douăzeci-treizeci de kg mai puțin și un alt om, mai blând, mai bun, mai sexy, mai atrăgător, mai blând.

Este ceva de blamat? 
Este ceva de comentat? 
Este cineva de vină?