60 de milioane

Ea, tânără, aranjată total, dichisită de cartier, unghii multicolore, vopsită roșu aprins în cap, gene, tencuită, în mâna stângă fumega o țigară, în mâna dreaptă un telefon imens de ultimă generație cu inimioare roz și multe cristale pe capacul din spate al bateriei, sprijinită de un A-Klasse roșu, aproape nou-nouț, geamurile negre, preparat de AMG, având la oglindă mii de odorizante, sute de cruciulițe și zeci de iconițe, încadrată dreapta-stânga, în norul de fum al țigării de doi plozi oacheși, iar în față, la vreo doi-trei metri, pe tata-socru, probabil:

- Nu, nu se poate! Nu se poate trăi în halul ăsta! Nu se poate ca el să-mi arunce șaizeci de milioane pe lună și să creadă că el e tată la copii așa. Nu-i tată cu suma asta!

Tata-socru, umil, spășit, frământând o șapcă din piele neagră cu LA Lakers, și el îmbrăcat elegant ca și fosta noră, dar cu ciorapi albi la pantofii impecabili cu cioc negru lucios, răspunde încet și blând:

- Da, iubita mea, dar totuși, sunt șaizeci de milioane în fiecare lună, știu că nu ți-e ușor, nici lui nu-i este - să știi, și-a lovit chiar săptămâna trecută X6-le ăla noul, înțelege-te și tu!
- Nu se poate! Nu se poate să-mi arunce șaizeci de milioane la mișto pe lună și el să plece cu toate curvele și eu să-i cresc copiii singură acasă pe o nimica toată.
- Da, fata mea, dar tu ai vrut să divorțezi, ai insistat chiar!
- Da, dar nu pentru niște bani aruncați în scârbă pe un card lunar în timp ce el trăiește fericit cu altele...