De ce am eu o o relație fericită cu femeia mea, oricare ar fi fost ea?
Pentru că am reușit să stabilim niște reguli clare încă de la început. Și să le respectăm, îhî. Adică:
Dacă între noi sau cu noi un lucru sau o stare merge bine, adică în majoritatea timpului, este exclusiv meritul și calitatea Ei. Ea e cuptorul, liantul, cea care leagă și strânge.
Dacă un fapt sau un eveniment negativ se petrece între noi, rar și foarte rar, este clar și evident pentru toa(n)tă lumea că este numai și numai vina mea. Eu sunt capul răutăților mereu.
Corolar cu puradei, pentru cunoscători, exclus amatorii și civilii:
Dacă ai noștri copii fac rele sau ceva în neregulă și sunt alintați și răzgâiați sau fac tâmpenii și prostii, adică mai tot timpul, evident că este vina mea, și numai și numai prea-mare vina mea, pentru că eu nu m-am ocupat de educația plozilor cum trebuie fiind mereu ocupat cu nimicurile mele inutile și nesemnificative.
Dacă, dimpotrivă, lucrurile stau de sens contrar și copiii fac un lucru bun sau totul e în regulă cu ei și totul e roz și frumos și ei au realizări impunătoare în viață, este perfect evident că este numai și numai meritul mamei care se ocupă îndeaproape de frumoasa educație a copiilor.
Ce-i așa de greu de priceput?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.