Ziua 16/365
Zilele trecute, sâmbătă parcă, da!, sâmbăta trecută, am trecut prin gardul decupat și am făcut iar baie la dodoașca goală la apus, da!, goală și la apus de Soare, Soarele meu!, în apa sărată și atât caldă, fierbinte pe alocuri.
Nu mai era nici o țipenie de om în rază de 150-200 de metri. Ceilalți petreceau de mama focului, mâncau și beau și chiuiau prin sat.
Noi ne întindeam în apă ilegaliști, cu urechile-pâlnie la eventualii alți intruși, dar mustăceam relaxați și zâmbitori, în liniștea zilei ce se sfârșea în spatele dealurilor verzi.
Deși apa era extrem de sărată, toate rănile din excursia de mai devreme de prin jungla scaieților și a trandafirilor sălbatici ne usturau tare, noi savuram fabuloasa dulceață a vieții discrete și binecuvântate. Ne mulțumeam cu atât de puțin și totuși aveam atât de mult. Eram binecuvântați!
Deși nudurile erau goale, suflete erau pline și dădeau pe dinafară.
Deși Soarele apunea, speranțele începeau să răsară.
”Mă faci atât de fericită...”
”Ești minunat!!!”
”Să venim vineri din nou, vrei?” - m-ai rugat tu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.