Delicatețuri de final

- Ai văzut, prostănacule? Toate femeile tale, marile tale fane, tot mie mi-au dat dreptate.
- Am văzut. Dar nu-s fane, sunt amice. Prietene.
- Şi ce concluzii tragi?
- Că lumea e superficială. Se uită doar la coajă. Nu intră nici dracu în profunzimi.
- Dar eu îți ştiu şi văd calitățile.
- Cam care ar fi alea?
- Eşti un bărbat bun, sufletist, ai şi puțină minte. Ai un trup frumos, lucrat e adevărat, nu natural, ştii să și vorbeşti, ai vrăjeala bună - cum spui tu.
- Şi defectele?
- Doar unu.
- Anume?
- Eşti un curvar ordinar.
- Tu chiar n-ai lecuire. Când ai să te opreşti?
- Dar aşa eşti!
- De unde ştii tu?
- Simt.
- Păi dacă simți asta, de ce te-ai mai combinat cu mine atunci?
- De proastă. Am crezut că te pot schimba.
- Pfff...
- Nu pufăi la mine. 
- Dar n-ai ce să schimbi la mine. Eu n-am fost incorect cu tine. Ție ți-am fost fidel. Totul e în capul tău.
- Ştiu. Am greşit. Mi s-a părut.
- Ți s-a.
- Am fost nebună.
- Ohooooo...! Eşti încă. Şi rea.
- Uite, vezi? Eşti şi obraznic.
- Păi tu singură ai recunoscut mai devreme că eşti tra-la-la...
- Păi şi tu ai recunoscut, chiar ai scris negru pe alb într-un articol, că eşti curvar.
- Am fost. Demult. Nu eşti atentă. Nu la mine.
- Şi care-i rostul acelui articol? Te-am mai întrebat în trecut. Ce vrei să demonstrezi cu el?
- Să filtrez domnişoare pure şi inocente şi care visează cai verzi pe pereți. Uite, pe tine te-am prins.
- Te dai mare?
- Sunt.
- Arogant tupeist - asta eşti.
- Ai terminat? Vreau să plec.
- Nu s-a terminat nimic. Și pleci când spun eu!
- Eu când îți spun că n-ai vindecare..., tu nu mă crezi.