Înțeleaptă

Este bine și reconfortant că e deșteaptă, școlită, educată, erudită. E plăcut să ai cu cine să vorbești, să povestești, să filozofezi relaxat și ușor. Ai un partener de discuții pe potrivă și asta nu-i puțin lucru, mai ales în ziua de azi. 
Satisfacția schimbului de replici fine este neprețuită. Rară. Din ce în ce mai greu de găsit astăzi. Extrem de greu! Creierele pline sunt puține, ochii deschiși niște briliante. Le găsești ori dacă ai bani foarte mulți, ori le moștenești din familie sau neam, ori ești mega-bulănos, adică te iubește Dumnezeu și ți le face cadou. 
Dar mai bine ar fi, cred eu, dacă ea ar avea înțelepciunea să admită că lucrurile cu adevărat importante în viață nu le vezi și nici nu le poți atinge și nici rezolva cu mintea.

Este util și hrănitor să aibă un trecut liniștit, o stare materială clară și satisfăcătoare, relaxantă și cu toate problemele din istorie rezolvate. Dar mult mai valoros ar fi să aibă constant înțelepciunea de a ține umbrele, penumbrele și tenebrele departe de casa ei nouă și de a chivernisi puținul astăzi. ”Unlu s-l-adară doi, mană!”

Este ideal și stârnitor să aibă o frumusețe exterioară. O coajă bună e binevenită oricând. Să-ți facă ușor carnea-os. Un chip egal și blând, cu trăsături line, un trup bine proporționat și suplu sunt dorite de orișicine de ambele sexe reciproc. Dar perfect ar fi ca ea să aibă înțelepciunea că toate acestea-s trecătoare. Că dacă-și va pune vreo bază pe ele la tinerețe, totul i se va prăbuși în cap la maturitate, atunci când cojile nu vor mai fi atrăgătoare sau chiar nu va mai conta asta.

Este plăcut și mobilizator să știe să vorbească. Să-ți vorbească. Să aibă puțină oratorie în ea, să poată mobiliza pe cei din jur cu o vorbă bună și cu mintea ei unificatoare, pacificatoare și blândă. Să aibă cuvintele la ea și să știe să dea replica dulce sau tăioasă ori clarificatoare, după caz. Să-și cunoască interesul, sau interesele, și să știe când să ridice glasul sau tonul pentru a-și apăra drepturile, bunurile, omul sau teritoriile. 
Dar eu cred că mai important este să aibă înțelepciunea ca să știe când să tacă. Asta da!! 
Să știe când să nu scoată un sunet, când să înghită prelung în sec, să respire pe urechi. Când să admită că pentru a construi sau a păstra și întreține un edificiu este nevoie, de multe ori, să iei bidineaua sau hârlețul ori mătura și să dai ritmic și fără întrerupere cu ele, cu gura perfect închisă, ermetic, și dând frenetic doar din mâini și din picioare. Cureți locul, omul, starea și momentul, păstrezi construcția în bună stare, apoi vezi tu mai târziu, tot în liniște și cu discreție, ce-i de făcut.

Înțelepciunea este greu de dobândit. Este clară asta? Nu-i evidentă?!?

Dar poate că este calitatea cea mai importantă sau de dorit de către oricine. Și de către tine, dar mai ales de către ea. ”Minti și mintimenă”.
Iar cu cât mai repede ea se sedimentează în persoană, ea - înțelepciunea, cu atât mai repede vor veni și satisfacțiile dense, durabile, perene, de substanță. Acestea sunt cele care contează cu adevărat și cele care rămân atunci când valul micilor bucurii de-o vară, importante și ele în felul lor, va trece. Acest val de simple și mărunte bucurii zilnice este util, trebuie apreciat și el pentru că ne hrănește zi de zi, dar el va mătura totul în calea lui lăsându-te pe tine cu tine însuți ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat niciodată. După acest tsunami de meschine fericiri trecătoare va rămâne doar construcția solidă din relațiile dense, compacte, având greutate proprie. Iar construcția solidă a prins ceva rădăcini ca urmare a înțelepciunii că piatra ce se tot rostogolește vede toată lumea, dar nu prinde mușchi și nici nu se va potrivi perfect unui context niciodată.

Bună, blândă, calmă, caldă, iubitoare, liniștită. Așa să-ți ajute Dumnezeul tău!
Înțeleaptă am uitat, ce eroare!, să trec pe acea listă. Și asta era poate cea mai importantă calitate. 
Să aibă toate mințile la ea, așezate, bine stivuite, frumos împăturite.
Înțeleaptă! 
Mulțumesc. 
Să fie primită!