Oricum i-am spune noi, el este unul singur. Și nu este undeva în norișori roz sau mov, nici printr-un iad utopic plin de smoală fierbinte, ci este fix în sufletul nostru, în inima noastră.
Cum ne putem racorda la această sursă infinită de energie care este în ultimă instanță iubire? Sunt mai multe căi, dar asta va trebui să căutați, aflați și experimentați fiecare. Eu voi scrie astăzi doar despre puterea și rostul rugăciunii și când o practic eu.
Spun o rugăciune dimineața și seara, imediat când mă trezesc și chiar înainte de culcare. Una îmi dă energie pentru noua zi primită cadou, și pentru asta mulțumesc, iar cealaltă rugăciune îmi dă dulceața liniștii somnului.
Spun o rugăciune înainte și după fiecare masă. Mulțumesc pentru că sunt sănătos și pot mânca. Dar, mai ales, mulțumesc că am ce pune pe masă. Fie și doar o felie de pâine și un pahar de apă. Sunt arhisuficiente.
Spun o rugăciune de fiecare dată când plec pe un drum nou din orice domeniu ar fi. Spun o rugăciune la orice debut. Simplul fapt că încep ceva nou înseamnă că pot să încep ceva nou. Și asta nu-i puțin lucru. Deloc.
Momentele de liniște și de comuniune cu tine însuți/însăți, adică zonele și perioadele acelea de introspecție - de exemplu, ar trebui să fie dese. Acolo și în urma lor îți poți găsi și stabiliza liniștea și zâmbetul.
Clipele petrecute cu entitatea ta superioară interioară, adică tu cu suflețelul tău, sunt cele care pot aduce relaxarea pe chipul și trupul tău.
Restul e vrăjeală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.