Durabilitatea se fondează zâmbind azi

Mi se tot aduce în față motivația asta copilărească și inconsistentă: că n-o/nu-l poți lăsa sau părăsi pentru că ai trăit 5/10/25/50 de ani alături de ea/el și că asta înseamnă că ai o relație durabilă și consistentă. Oare?!? 
Eu zic că nu.

Nu, n-ai, fii pe pace. N-ai nici o relație. Sau nu mai ai. Ai avut. Fuse și se duse. Simplul fapt că aduci acest argument, trecutul și durata, arată că nu ai nici o relație azi și nu este nici durabilă și nici consistentă. Viețuirea lângă cineva, ca o legumă sau un animal, și ele viețuiesc, nu-i fericire, e vegetare. Să trăiești cu cineva, realmente să trăiești, cu eros și patos, este rai și dulce miere. Iar durata este doar în mințile noastre. Uneori o relație de șase luni este mai amplă, mai prolifică și mai intensă ca multe căsnicii de multe decenii.

Mulți cred că simplul fapt că au stat câțiva ani de zile cu cineva îi face legați pe viață de respectiva/respectivul. Fals! Nu suntem legați de nimeni, nu ne aparține nimeni, noi nu aparținem nimănui, nici măcar trupul nu ne aparține - e de împrumut, nu datorăm nimănui nimic din ceea ce nu vrem cu dragă inimă, trup și suflet. Tocmai asta este problema uneori: că unii au stat în relație, pur și simplu au stat și s-au complăcut în sosul dulce-acrișor al comodității, n-au făcut nimic consistent pentru relație, pentru viitorul ei, pentru dezvoltarea sincronizată a fiecăruia și pentru creșterea împreună a cuplului.

Sunt cupluri în care câte unul merge mai repede la un moment dat. Are alte planuri, alte idei, alte aspirații, alte orizonturi. Se dezvoltă accentuat, crește, are nevoie de mai mai mult spațiu și de aerul mai rarefiat aferent, trece în alte dimensiuni. De cele mai multe ori așa se și întâmplă: partenerii nu fac aceeași pași, deși se iubesc, și nu se transformă simultan corespunzător celuilalt sau celeilalte. Inerent unii rămân mici altora, unii fac pași în față, alții rămân pe loc sau chiar dau înapoi. Din orgoliu sau mândrie, de cele mai multe ori prostești. Sau din lene, comoditate, sictir. Din acest moment drumul până la discuții în contradictoriu, dispute, certuri și despărțire este foarte scurt și inevitabil.

Dacă mulți ani de zile ai zâmbit alături de ”iubirea vieții” tale este magnific! Chiar este superb. Puțini au favorul și bucuria asta. Foarte puțini, doar uită-te în jurul tău și vei observa lesne. Cele mai multe relații se destramă în primii ani. Sau în clipa când încep verificările, controlul, chestionările sau întrebările incomode.

Fix în momentul în care începi să te justifici, scuzi sau explici, dar fix atunci, ai rămas fără libertate, liniște sau timp.

Cine are nevoie de dovezi, n-are tihnă, bucurie, prezent sau trecut plăcut. S-ar putea să rămână şi fără viitor.

Mulțimea anilor petrecuți împreună nu are nici o importanță. Nici una! Calitatea momentelor petrecute împreună contează și determină și lungimea relației, dar a uneia fericite și relaxate. Fără opreliști, hățuri, hamuri, lese. Câți nu sunt cei care păstrează vie în minte o relație sau o aventură de o lună sau de o săptămână sau chiar de o singură noapte? Mulți și multe. Și invers este la fel: câți nu trăiesc ani sau zeci de ani lângă cineva cu care-și dau și se bat în gură ca pe coasă? Andreea Marin știe... a și recunoscut la final.

Dacă astăzi zâmbetele sunt din ce în ce mai rare și discuțiile suspicioase preced certurile tot mai dese și mai aprinse din nimicuri atunci este mai mult decât clar că anii de glorie ai relației frumoase au apus. 

Nu-i o dramă.  

E normal, e natural. 

Dar ceva este, mai poate și trebuie făcut: ori vă apucați gospodărește și cu sinceritate frustă și dedicație totală să reparați urgent relația, lăsând absolut orice alte preocupări sau activități neimportante și neurgente în plan secundar, ori mai bine să vă pregătiți destoinic moralicește pentru clipa iminentă când partenerul sau partenera își va găsi alinarea, mângâierea și fericirea în alte brațe.