”M-am îndrăgostit de tine, mi-am pierdut cumpătul, nu mai putem continua împreună, trebuie să stau o perioadă departe de tine să mă liniștesc, te părăsesc, dar nu te supăra pe mine.”
În timp ce eu mâncam bătaia cruntă de ieri la tenis cu piciorul, un bun prieten suferea părăsit fiind cu replica de mai sus. Eu care credeam că le-am auzit pe toate.
Cei doi s-au cunoscut la locul de muncă, evident. Ea atrăgătoare, el vânător timid, dar nu rupt din Soare, doar un băiat deștept, bun, blând, de casă. Se tatonau de câțiva ani, dar fiecare era angrenat într-o altă relație. Ambele plictisitoare și care duceau nicăieri. Într-un final decid să-și măsoare forțele și se cuplează. Subit!
Relația lor avansează văzând cu ochii, lunile trec pe nesimțite, fericirea din ochii lor miră pe toți colegii care încep să bănuiască, toate bune și frumoase până într-o zi, alaltăieri, când el întârzie puțin, dar anunțat, la întâlnirea lor din cuibușorul de nebunii.
Atunci totul explodează în capul ei, ea crede că el o înșeală cu fosta, eronat-desigur, doar ți-am spus că omul meu e cuminte, și ea îi livrează despărțirea cu replica de mai sus.
”Pe vremea mea” oamenii se îndrăgosteau la începutul relației, nu la sfârșit. Și era o mare bucurie, nu motiv de despărțire pentru liniștirea cugetului. Parcă și înțelepciunea era mai deasă.
Dar ce știu eu, sunt bătrân și depășit de vremuri.
Poate ca totusi lipsesc niste piese de puzzle din poza asta.. Nici o nenorocire nu se intampla chiar din senin, nu ?!
RăspundețiȘtergereFunny e ca de obicei, barbatii sunt cei care fug cand simt ca pierd controlul sau cand sunt sufocati sau, sau, sau..
Se mai intampla si pe dos, uneori.