Să fii iubit!

Vorbise bine toată ziua și excelase oratoric seara. La masă cu ceilalți participanți la eveniment, el care era în general timid și conservator liniștit, fusese în vervă. Dăduse cele mai elegante răspunsuri, scurte și la obiect - ca bunică-su pe vremuri, vorbind puțin și cu miez, evitase cu discreție capcane abil întinse de femei șirete și vesele ca niște veverițe, punctase cele mai interesante și productive idei și propuneri pertinente de dezvoltare, afirmare, eliberare din sclavie. Starea lui generală, materială, fizică, financiară, personală - bună se vedea și în parcare, de curând, și era cunoscută de cei apropiați. Prin șușoteli și șoapte, din guriță în guriță, aveau să afle mai toate despre asta, dar pe el nu-l mai interesa subiectul și nici specimenele aferente.

Seara magică tindea spre apus, era mulțumit, se vedea pe zâmbetul lui discret, abia schițat la exterior, larg în interior, dar relaxat și sincer. Simțea că fusese apreciat și admirat pentru creierul și idealurile promovate și practicate de el, pentru stilul de viață, valorile și credințele înrădăcinate în liniștea lui afiașată.
Părea puternic, stabil, educat, citit, realizat. Părea că totul în viața lui e roz, că femeile îl admiră chiar dacă nu mai era chiar tigrișor la prima tinerețe și nimeni n-avea nici o îndoială că acasă îl așteaptă o doamnă mândră, deosebită, doar a lui și devotată sufletului lui. Culmea!, toate aceste ”păreau” erau majoritar reale, actuale, fezabile. 
Zâmbea, vorbea din ce în ce mai greu și mai puțin și se pregătea să urce în cameră pentru somn, el se culca devreme, nu avea de gând să participe la petrecerea de final a evenimentului, ce avea să țină până dimineață. 

În momentul în care strângea mâinile celor adunați în holul imens din recepția renumitului hotel de simpozioane, toți își luau rămas bun de la cei ce aveau să plece din seara aceea sau mergeau la culcare pentru că aveau avion dis-de-dimineață, un domn mai în vârstă, cărunt, care nu prea scosese nici o vorbă și nici nu participase la discuțiile celorlați, se apropie de grup. 
Îl fixase cu privirea chiar când își lua ”la revedere”, tot moșul întinse mâna către tânăr, uitându-se adânc în ochii lui blânzi de urs, și îi dărâmă într-o secundă toată fațada de fericire, realizare, mândrie, glorie și reușită, chiar dacă reale, pe care proaspătul meșter al vorbelor le arborase vesel toate zilele acelea, spunându-i scurt și discret, personal, aplecându-și capul spre el:

- Să fii iubit, tinere!