Emigrare - episodul doi

Se spune că e grav, că au plecat prea mulți români din țară. Eu nu cred asta, ba dimpotrivă.
Datele sunt următoarele, deși sunt nesincronizate și necorelate până la capăt, dar acestea sunt și cu astea defilăm: România are a doua emigrație din lume după Siria la acest moment. Grosul oricum este în spate, cel puțin același număr de oameni stau să plece din moment în moment, dar asta nu se vede, se simte.

Detaliez puțin:

- Siria se află în război civil crunt de peste cinci ani.
- România este în emigrație continuă, cvasi-neîntreruptă, de peste trei decenii.
- Cele trei-patru milioane de români care au plecat din țară au făcut-o în ultimele patru decenii, aproximativ, dar cu precădere în ultimii zece-cincisprezece ani, după accederea în UE, mai exact.
- Datele recente arată că exodul românilor continuă într-o veselie, chiar arată ușoare creșteri ireversibile pe anumite segmente de vârstă și profesionale.

Încep să cred că, în ciuda celor patru milioane care deja au plecat deja și a rușinosului loc doi din lume, încă n-au plecat suficienți din țară. Încă numărul emigranților români este foarte mic, nu sperie și nu mișcă pe nimeni. Suntem prea mulți ca popor, la numere mari lucrezi și pierderi imense. Trebuie să sângereze mult boul până să-și dea duhul, cu o găină termini mai repede treaba.

Nu sunt nici prea mulți rămași afară care să pună pe gânduri pe cineva, nu interesează pe nimeni acest fenomen, nici n-au rămas prea puțini în țară ca să se simtă la încasările bugetare și la pensiile părinților lor. 
Încă este bine, bomba abia se amorsează. Până la explozie și dezastru mai este ceva timp, poate chiar câteva decenii bune. Dar interesant este că eu scriu iarăși despre acest subiect într-un interval atât de scurt.

Unii, visătorii, idealiştii, spun că au plecat, părăsit definitiv, prea mulți din țară. Că este timpul să facem ceva. 
Eu spun invers: au plecat abia prea puțini. Încă-s mulți în țară, are încă glia robi suficienți ca să-i țină sclavi mulțumiți şi veseli pe plantație și care dorm pe ei, în papuci, în front. Eu sunt unul dintre ei, da!, ai dreptate, mp.


Tata, iertatul tata, mai avea o vorbă:

”Dacă vezi că doarme omu”, lasă-l să doarmă, nu-l deranja.”