Pe lumea cealaltă (N.Y.)

Când cineva moare, lumea apropiată, în general, suferă. Eu am scris deja, demult, cred că sunt vreo trei ani de atunci, câteva dorințe despre momentul meu în textul de mai jos despre cum aș vrea să fie înmormântarea mea.

Cei mai mulți se gândesc ce vor face copii, soțul/soția, prietenul/prietena, rudele celui decedat fără ajutorul plecatului pe lumea cealaltă. Nu cred că aici trebuie îndreptate cele mai multe resurse mentale.
Din experiență pot spune că, oricât de greu îi este oricui când îi moare cineva apropiat, marea majoritate a semenilor supraviețuitori se descurcă foarte bine mai departe în viață. Puțini sunt cei care au legături ombilicale și se sting și ei imediat după ce partenerul s-a dus, precum fac unii căței atașați total de stăpânii lor, căței care refuză mâncarea, mângâierea și apa și se sting în zilele imediat următoare.
Cei mai mulți oameni își refac rapid viața, copii cresc și-și fac traseul lor independent, ceilalți ajung să și uite de persoana care le era atât de dragă și pe care o plângeau atât de tare la înmormântare.

Să ai grijă de sănătatea ta este dovada de altruism cea mai mare și metoda prin care-ți arăți dragostea pentru cei pe care-i iubești. Ești astfel un exemplu pentru ei și un sprijin viu, puternic, de încredere, un model. 
Dacă tu ești bine și sănătos poți acorda ajutor și sprijin și celorlalți dragi. Egoism este atunci când n-ai grijă de tine, zici că te sacrifici pentru cei dragi, dar dacă te îmbolnăvești și mori, cine mai are grijă de ei?!?

Păcat e de cel ce se duce, ce moare, ce pleacă prematur lăsând proiecte neterminate, sentimente neîmpărtășite și vorbe nerostite. Să te ierți cu cineva înainte să moară este o mângâiere colosală pentru ambele părți. E ca o renaștere a relației, chiar dacă unul dintre ei pleacă pe altă lume.

Ai grijă de cei dragi cât timp sunt pe Pământ, nu când ajung sub pământ. Nu mai ajută și nu mai încălzește cu nimic pe cel mort afecțiunea, mângâierea, plânsetele și atingerea celor vii. Mândria și aroganța din timpul vieții te va arde ca un fier înroșit direct pe carnea fină a sufletului atunci când cel drag nu va mai fi lângă tine ca să comunici cu el. Trebuia să le faci toate cât timp trăia. Acum le faci doar pentru tine, pentru că știi că ți-e greu, ca să te mângâi tu pe tine, egoismul pur acesta este!, și pentru că știi că ai greșit și-ți va fi foarte greu o lungă perioadă. 

Greul cel mai mare pentru supraviețuitor nu este în primele zile după decesul celui drag, ci vine abia peste câteva săptămâni sau chiar luni de zile, când realizezi cu adevărat că nu mai este. Eu am conștientizat și am suferit cel mai tare după moartea tatălui meu abia după vreo cinci-șase luni când am pus mâna pe telefon să-i dau o veste excelentă pe care o aveam despre mine și să mă sfătuiesc cu el cum să fac în continuare. Dar n-a mai avut cine să-mi răspundă la telefon și nici cu cine să mă alint și alin.

Dispariția unui om drag poate produce și mici evenimente luminoase, zâmbicioase, revelații, poți afla lucruri neștiute și pe care n-aveai nici o șansă să le afli cât timp trăia. Eu am simțit atunci iubirea unei bunici despre care credeam exact contrariul.

Să avem grijă de cei dragi, apropiați, intimi atât timp cât suntem în viață, zi de zi. Scrie-i acum un mesaj, ia-l azi în brațe, spune-i în clipa asta că-ți pare rău, recunoaște că ai greșit, admite că-l iubești și că ți-e dor de el și că este o persoană foarte importantă în viața ta. Acum! Fă-o acum! N-o lăsa pe mâine. Mâine s-ar putea ca telefonul lui să nu-ți mai răspundă niciodată...


https://mnmlistro.blogspot.com/2016/07/inmormantarea-mea.html

https://mnmlistro.blogspot.com/2018/01/dadica-m-iubit-si-n-am-crezut-o.html