sâmbătă, 2 iulie 2016

Înmormântarea mea

Demult mă jucam cu o amică, psiholog de formație, cu niște scenarii menite a te forța să gândești și să vezi peste sau pe lângă perdeaua socială comună și să observi elemente mai departe de lateralul ochelarilor de cal montați tuturor din copilărie și adolescență de către școală, familie, prieteni, servicii.

Unul dintre scenarii era acela cu vizualizarea posibilității de a câștiga o sumă mare de bani și să te gândești ce vei face cu ei și cum s-ar putea schimba viața ta. Ai încercat vreodată să vizualizezi asta?

Altă posibilitate de a explora creierul tău era să-ți imaginezi că eșuezi pe o insulă pustie și unde ai tot ce-ți trebuie să trăiești, mai puțin bani, proprietăți, autorități și obiectele lumii moderne: telefon, mașină, internet, televizor, etc. Ce ai face în aceste condiții? Te-ai gândit vreodată?

Mai erau diverse regii în care trebuia să te concentrezi pe cum ar fi viața ta dacă ai orbi subit, dacă ți-ai pierde complet auzul sau dacă n-ai mai avea un membru al corpului. Pe partea cu auzul sunt tătic și îți pot da informații excelente în caz că surzești. 
Cea mai tare introspecție mi s-a părut încercarea de a-ți vizualiza înmormântarea ta. Da, a fost fabuloasă! Prima oară când am făcut asta, după câteva secunde de conștientizare, am făcut un atac de panică, poate primul din viața mea. Am mai avut ulterior o grămadă, dar ca primul n-a fost niciunul. A fost crunt! Chiar credeam că voi muri. Simularea a fost atât de corectă și bine executată încât am clacat viu fiind.
De ce?

Cred că fiecare ar trebui să-și aloce la un moment dat în viață o oră într-o săptămână sau măcar pe lună unor astfel de scenarii interioare. Eu am tot făcut-o în ultimii ani și am înțeles că viața este extrem de frumoasă dacă ești atent la ea. Iar așa vei înțelege că introspecțiile făcute în liniște și cu răbdare pot aduce zâmbete relaxate pe termen lung.

Despre înmormântarea mea aș putea spune acum că nu-mi pasă cum va fi. Chiar nu mă interesează cum va ieși și chiar mi-aș dori să fie cât mai scurtă și cât mai rapidă. Nu vreau să plângă nimeni după ce nu mai sunt, dacă nu au plâns și râs lângă mine cât timp trăiam. Sunt sătul încă din viață de farisei, de clovni și de măști, de ambele sexe. 
Nu ”trebuie” nimic în viață. Nu există ”trebuie”. E o imensă naivitate, ca să nu spun direct prostie de esență pură, să crezi că ”trebuie” ceva să faci. Fiecare face ce vrea, singura noastră obligație este să ne căutăm fericirea. Atât! Fără să rănim pe nimeni cu bună-știință și fără să deteriorăm nimic intenționat. 
Așa că, dacă n-ai plâns cu mine cât timp eram pe Pământ - și rău ai făcut!, nu plânge când voi fi dedesubt. Nu mai contează și nu mai alină și nici nu mai mângâie pe nimeni.

Dacă voi fi mort, puțin va mai conta cine va veni la priveghiul meu sau ulterior la crucea sub care voi fi îngropat. Vizitele și dialogurile cât sunt viu mă bucură și mă ajută, uneori. Pelerinajele la groapa mea le voi accepta, dar nu cred că mă vor încălzi cu ceva sau că vor fi prea utile. Așa că nu veni la înmormântarea mea și nici ulterior să vorbești cu crucea mea dacă n-ai făcut-o cu asiduitate și bună-credință constantă cât timp puteam să-ți dau replica sau măcar să te văd ori simt.

Florile depuse la coșciugul meu era bine să fie aduse în timpul vieții, m-ar fi bucurat mai mult. Îmi plac mult florile, partea feminină din mine este bine dezvoltată și aici, dar m-am bucurat să primesc flori viu, inclusiv de la femeile pe care le-am iubit. Așa că nu veni cu flori la mine dacă nu mi-ai adus și când puteam să fi mirosit sau să mă fi bucurat cu ochii deschiși, nu cu cei acoperiți cu țărână.

Cuvintele frumoase despre marile mele calități reale sau imaginare ar fi fost mai utile să-mi fie spuse în față cât timp respiram și le auzeam putând să mă alint sau mângâi cu ele. Laudele aduse mie cât eu voi fi la doi metri dedesubt nu mă vor mai ajuta cu nimic. Poate că atunci când trăiam m-ar fi făcut să zâmbesc, m-ar fi îmbătat vremelnic de fericire, m-ar fi făcut să cred că viața este frumoasă și merită trăită intens și cu atenție. La crucea mea nu vreau să te aud cu laude și osanale. Va fi cam prea târziu și ușor inutil.

Admirația semenilor când voi fi întins între patru scânduri nu mă va încălzi cu nimic. Ar fi fost mai utile niște îmbrățișări puternice și sincere, din alea emoționante la care lacrimile bărbaților sunt smulse și șterse cu viteză supersonică ”pe blat”, dar cât timp le simțeam și eu și cât timp puteam să răspund și eu strânsurii la pieptul vibrând. Să nu îndrăznești să mă atingi când voi fi rece și nici când nu voi putea să-ți răspund la atingere sau îmbrățișare cu sau fără lacrimi.

Un singur lucru nu știu dacă mă va necăji sau bucura teribil când voi fi în cer: expresia ”Avea dreptate nebunul!”. Acum când trăiesc o aud din ce în ce mai des în ultimii ani și trebuie să recunosc deschis că mă flatează. Mă umple de satisfacție să o aud din gura celor care inițial nu-mi dau crezare sau îmi contestă experiența și predicțiile impecabile aproape de fiecare dată. 

Da, cred că asta mi-aș dori să aud la înmormântarea mea și ulterior la fiecare vizită la mormântul meu spusă cu voce tare, tare de tot, să audă tot cimitirul, să se cutremure toate blocurile din jurul lui și să se zburlească blana pe jumătate din sectorul trei: 




6 comentarii:

Andrei Dominic spunea...

Trist ce ai scris. Rostul gandirii este sa inteleaga, sa previna, sa imbunatateasca sau sa creeze. Orgoliul....
Orgoliul nu ajuta la nimic.
A avea dreptate este echivalent de multe ori cu a striga in pustiu. Daca te doare, dreptatea nu iti aduce alinare decat daca e facuta, infaptuita.
Sa traiesti indeajuns de mult pentru a primi in aceasta viata confirmarile. Asta e cel mai bine.
Daca esti multumit cu viata ta, dreptatea celorlalti nu conteaza.
Cine are i se va da iar celui ce nu are i se va lua si ce are.
Nu fii amarat! Pace si tie!

Gelu M. spunea...

Mulțumesc frumos, Andrei.

Seherezada spunea...

Stii ceva ?! Eu prefer sa imi imaginez ca naufragiez pe o insula pustie, eventual cu cine vreau eu..
Lasa moartea, ca oricum nu suntem niciodata pregatiti si cu bagajele facute pentru asa ceva..

Gelu M. spunea...

Aia e meditație. 😂
Fiecare se pregăteşte pentru ce este mai nepregătit. Tu cu cineva pe o insulă pustie, io cu ale mele...

Seherezada spunea...

Aha.. Deci sa inteleg ca tu ai naufragiat de mai multe ori si esti .. pregatit :))

Gelu M. spunea...

Unii chiar nu mă citesc deloc...
😈