Patru-cinci bărci

Nu te poți retrage cu adevărat niciodată. 
Nu ai cum să te pensionezi cu adevărat niciodată din anumite situații, structuri, evenimente, conjuncturi. 
Nu poți să ieși cu adevărat niciodată decât cu picioarele înainte sau atârnând de ștreang.

Din păcate, cei puternici nu vor putea face pasul acesta niciodată. Pentru că le lipsește flexibilitatea.
Așa că, ce ironie, nu ai nici o scăpare pe acea insulă pustie în acea lagună liniștită mult râvnită. 
Unde visai să te retragi și să îți mănânci biscuiții cu un pahar de apă rece. 
Societatea te forțează împreună cu familia, prietenii, mass-media și întreaga organizare și gândire globală transmisă impecabil și în România, să nu încetinești, să nu te retragi cu adevărat, să nu te pensionezi pe deplin niciodată pe acea insulă mirifică.
E ok. 
E în regulă în acea laguna să ajungi și să trăiești cum ți-ai dorit, dar trebuie să ai posibilitatea permanentă să te întorci pe continent. 
Adică să ai minim-minimorum două-trei bărci diferite perfect funcționale în orice moment care să te aducă pe linia de plutire înapoi printre oameni și zâmbete liniștite.
Niciodată, dar niciodată, să nu îți arzi bărcile-flota cum au făcut grecii când au ajuns în Troia. Sau erau niște chinezi, de fapt, care au făcut treaba ca să nu mai aibă altă șansă și să-și mărească determinarea. Grecii întâi au construit din vapoare celebrul cal troian, așa-zis cadou pe care l-au dăruit pervers, dar ingenios. 

Tot timpul să ții garda sus. 
Să faci ceea ce ai de făcut, dar să nu uiți că Tu ești, de fapt, premiul. 
Și că lucrurile bune nu vor înceta niciodată să vină către tine. 
Cine a fost o să mai fie, cine a avut o să mai aibă.