Chiar ești adorabilă când...
Ești adorabilă când zâmbești și atât.
Ești adorabilă când mă asculți cu ochii mari și nu clipești, știi?, ca Mimi.
Ești adorabilă când deși nu înțelegi, dar accepți și zâmbești copilăroasă.
Ești adorabilă când mi te supui și mai ales când te dăruiești fără să-ți cer, și fără condiții, și pentru totdeauna, știu.
Ești adorabilă când înghiți, când te îneci, când mai apoi când zâmbești extaziată lăcrimând.
Ești adorabilă când mă urmezi relaxată cu ochișorii ciel strâns-închiși ştiind bine că nimic rău n-are să ți se întâmple atât timp cât ești lângă mine.
Ești adorabilă când îmi pui în față mâncare gustoasă gătită cu răbdare și dragoste de tine și mai adorabilă cât insiști să cinăm împreună.
Ești adorabilă cândva, undeva, cumva.
Știu că tu știi, nu știu dacă eu scriu tot ce știu când ești tu adorabilă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.