Cel mai rău lucru pe care poți să-l faci unei relații dintre doi oameni, dintre un bărbat și o femeie, este să o definești, să-i dai nume, să o etichetezi.
Aceste lucruri sunt abominabile și calea cea mai scurtă către sfârșitul sau măcar finalul relației. În momentul în care începi să spui întrebări de genul:
Dacă avem o relație?
Ce fel de relație avem?
Dacă doar ne întâlnim ca să ne iubim sau vrem ceva mai serios?
Dacă să ne căsătorim sau să nu ne căsătorim? Dacă să facem logodnă?
Dacă să fim soț și soție? sau Dacă să fim logodnici? Dacă să fim iubiți sau prieteni sau parteneri sau orice altceva...
...în acel moment ai distrus toată frumusețea relației și relația va începe să se stingă.
Inclusiv discuții legate de viteza relației: ”să luăm lucrurile mai ușor”, sau ”hai să ne asumăm responsabilități” și ”să arătăm că într-adevăr vrem această relație” sunt toate niște porcării, niște prostii, niște idioțenii.
O relație trebuie să fie pur și simplu. O relație autentică și puternică este fără vorbe, fără nume, fără etichetări, fără nimic de împins, nimic de tras, de reglat, de remediat.
Nici hârtia la sfat, la primărie, nu are nici o valoare, dimpotrivă. Știm bine cum se sfârșesc majoritatea încă din primul an. Am văzut prea multe promisiuni sfârșite lamentabil, am văzut prea multe ”căsătorii” eșuate în poze de suprafață, am văzut și văd în continuare calvar și cucută în prea multe relații ”oficiale” și oficializate.
Mai bine uită-te la relațiile superbe, incredibile, care durează fără acte, fără promisiuni deșarte, fără ”obligații”, fără nimic aparent care să-i lege.
Acolo ar trebui să tinzi și să ajungi. Acolo-i fericirea pură, neîncorsetată! Am fost acolo și a fost fabulos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.