Conceptul de familie sandwich sau traiul în aceeași gospodărie/casă a trei generații nu-i nou. Are undeva între 50 și 80 de ani vechime și da!, cele două războaie mondiale au avut influența lor asupra acestui gen de coabitare forțată.
Evident că știu că există etnii și popoare unde această practică este implicită, de la sine înțeleasă, standard, obligatorie. Copiii cei mai mici, în general băieții ultimi născuți, rămân în casa părintească și-și îngrijesc părinții ce îmbătrânesc concomitent cu creșterea propriilor copii ce cresc și vor urma același model.
Dar societatea modernă s-a schimbat dramatic, radical aș spune, în ceea ce privește responsabilitatea, dinamicile intergeneraționale și intersexuale și tratamentul aspectelor financiare, imobiliare și sociale cândva supuse regulilor protective. Azi nimic nu se mai respectă, contează doar „ce simți” și nimeni nu mai are concomitent și autoritatea și responsabilitatea. Ele au fost împărțite, dar nu egal și nici acolo unde trebuia mai mult.
Revin la familia ”senviș”.
Cândva era o chestiune bună, hrănitoare pentru toate cele trei (uneori patru, la cei mai longevivi) generații coabitante, mi-ar fi plăcut și mie să beneficiez de plusurile aferente, dar azi este un calvar pentru aceleași trei părți implicate.De ce?
”Habar n-am.”
Nici nu mă interesează, nimeni nu se plânge fățiș de asta, toți înghit în sec și-și rod pe ascuns unghiile sau mânâncă ostentativ ficații.
Dar un lucru pot puncta, chiar cu riscul să-mi (re)pun a treia generație în cap și să supăr și pe copiii copiilor: să ajuți copiii înainte să se ajute și/sau străduiască ei primii este o eroare și o mutilare nemiloasă aplicată viitorului plozilor.
Să-ți compromiți tu, ca părinte, resursele din viitor pentru copil este o stupizenie imensă. Pentru că peste câțiva ani, în loc să fii real sprijin sau îndrumător independent pentru progeniturile tale, vei deveni un balast, o povară, o problome majoră. Asta se întâmplă deja de zeci de ani și de aceea sunt atât de multe conflicte, reproșuri și negativități în relațiile dintre generațiile nechibzuite și care ”au vrut să ajute”.
Been there, done that.
Never again!
Bibliografie sau detalii:
Copiii n-au nevoie de atâta ajutor (mnmlistro.blogspot.com)
”Salvatorul patriei” (mnmlistro.blogspot.com)
Toate mamele își iubesc copiii lor. (mnmlistro.blogspot.com)
Educația și cultura copiilor noștri (mnmlistro.blogspot.com)
și
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.