Se spune că marele Kafka iese într-o zi în parc. Aici întâlnește o copilă plângând. Aceasta îi spune printre sughițuri că-și pierduse păpușa ei favorită. Kafka n-avea copii și scena îl emoționează profund. Se apucă amândoi s-o caute toată ziua. Evident că n-o găsesc.
A doua zi Kafka revine în parc și îi spune micuței să nu mai plângă pentru că păpușa nu este pierdută, doar a plecat într-o vacanță. Fetița nu-l crede și rămâne supărată. Kafka îi spune că a doua zi îi va aduce dovada.
A doua zi Kafka îi aduce fetiței un bilețel ”de la păpușă” din excursie. Fetița citește cu mirare biletul. Kafka se auto-declară poștasul personal al păpușilor plecate în vacanțe.
Farsa continuă mai multe luni de zile la rând cu peripețiile păpușii prin toate colțurile lumii, bilete zilnice schimbând mâini, bucuria zilnică a fetei și Kafka tot căutând o soluție ca să închidă lanțul minciunii.
La un moment dat fata dă semne că nu mai crede biletele și atunci Kafka îi cumpără o păpușă nouă. Ea nu seamănă cu cea veche chiar deloc, fetița îi spune direct asta. Kafka are pregătit un bilețel și pentru acest moment: ”Călătoriile m-au schimbat.” Fata intră veselă în joc și de data asta și acceptă păpușa nouă.
Cei doi nu s-au mai văzut niciodată după acest moment.
Fata crește mare și găsește după mulți ani un ultim bilețel în interiorul păpușii primite de la Kafka:
”Tot ce iubești se va pierde la un moment dat. Dar, în cele din urmă, totdeauna negreșit, iubirea se va întoarce la tine sub altă formă”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.