Există o grămadă de teorii privitoare la importanța și decisivitatea unui plan, a unei strategii bine aplicate de către un comandant bine pregătit, bine antrenat, bine școlit, în succesul unei operațiuni.
Zilele trecute plimbându-mă pe lângă o apă, un luciu de apă întins, pe care vâsleau mai multe ambarcațiuni, am avut o revelație și un deja-vu privind lucrurile mici, extrem de mici, dar care pot fi decisive.
Aseară a fost finala campionatului european de fotbal 2024. Unde eram eu atunci? Vezi mai jos poza. Și ora. Balta potroacă și fierbinte mă găzduia noaptea așa cum fac toate ”potroacă și fierbinte”.
Nu mă mai uit la meciuri de fotbal, la K1 sau MMA, nici măcar la meciuri de tenis la cele mai importante finale de Grand Slam. Nimic.
Nu mai merg la spectacole, la concerte de muzică în aer liber, la festivaluri și la orice alt fel de adunătură a turmelor. Nicăieri.
Nu mai particip la evenimentele organizate de primării cu nici o ocazie, fie ea Revelion, Paști sau Crăciun, ziua Bucureștiului sau a Slănicului sau alte mari evenimente de peste an cum ar fi ziua națională a României. De ce aș irosi timpul?
Mai mult, nu mă mai interesează nimic mult și dulce. Adică:
Cu persoanele cu care eu țin legătura vorbesc pe telefon sau maxim pe SMS.
Persoanele importante pentru mine le întâlnesc față în față și le strâng în brațe.
Pentru mine contează persoanele pentru care eu contez.
Această postare nu este despre whatsapp, rețele de socializare, telegram, etc.
Nici măcar despre petreceri sau nunți și botezuri ori alte obligații autoasumate inutil.
Foarte multă lume își face griji pentru azi.
Unii își fac griji și gânduri pentru ziua de mâine.
Foarte multă lume se stresează și se deteriorează, se panichează, se crispează, pentru săptămâna sau luna viitoare.
Aceeași foarte multă lume își dorește să fie liniștită, să fie împăcată, să fie calmă.
Dar există teoria celor nouăzecișinouă de ani.
