De mic copil mi-a plăcut mult ploaia. Acum, măgar bătrân, dar încă în vigoare, tot îmi plac ploile de vară. Sunt puternice, de scurtă durată în general, răcoritoare, relaxante, liniștitoare în mijlocul caniculei clasice din anotimpul cald.
Ador să mă plimb prin ploaie vara. De multe ori ajung acasă ud leoarcă, până la piele, pur și simplu stând nemișcat uneori, sub cerul liber când norii se dezlănțuie amenințător. Tunetele mă umplu de energie în plămâni și carne, iar fulgere în ochi și-n suflet.
Evident că odată ajuns acasă trebuie să mă spăl. A fost plăcere intensă, nu neg, dar nisipul și praful ce mi s-au depus pe piele odată cu apa ploii, trebuie îndepărtate. Dușul de după o astfel de aventură este necesar carcasei, dar și incinta se bucură de purificare în continuare. Tot timpul după o mare plăcere trebuie să te speli bine.
Îți povestește că țigăncile n-au pereche la iubit. Te uiți ca boul la el și zici că Țiganul a înnebunit de tot. Țiganca l-ar fi ”împachetat” acum cincisprezece ani. Îți explică detaliat și cu argumente că nu-i vorba de nici un regret. Mai bine o zi vultur, decât o viață cioară. Sau vrabie, ca să nu se interpreteze.
De la profesioniști înveți cel mai bine și cel mai rapid. Dacă ți se acordă și favoarea de a fi luat(ă) și tu la o ”cursă” ar trebui să zici bogdaposte și să accepți imediat. Nu se știe când ți se va mai oferi posibilitatea de ”a suferi” astfel. S-ar putea ... niciodată.
Unele experiențe frumoase sunt dureroase la final. Normal. Ai auzit tu de vreun pilot de raliu sau F1, sau de vreun pilot de motocicletă ce tocmai a terminat o cursă, sau de un sportiv de performanță la finalul unui joc, să spună că nu-l doare nimic?!? Nimic, nimic.
Nu?
Nici eu.
Îți spun acum, dar poate că știi deja: îi dor toți mușchii, chiar și unele oase, dar sunt mai fericiți decât atunci când nu începuse adrenalina să curgă în ei.
Este evident că plăcerea colosală a unei activități atrage după sine riscuri, oboseală, durere, răni. Este normal asta și tocmai de aia există oameni fericiți și liniștiți, chiar dacă par a suferi cumva. Par.
Ador să mă plimb prin ploaie vara. De multe ori ajung acasă ud leoarcă, până la piele, pur și simplu stând nemișcat uneori, sub cerul liber când norii se dezlănțuie amenințător. Tunetele mă umplu de energie în plămâni și carne, iar fulgere în ochi și-n suflet.
Evident că odată ajuns acasă trebuie să mă spăl. A fost plăcere intensă, nu neg, dar nisipul și praful ce mi s-au depus pe piele odată cu apa ploii, trebuie îndepărtate. Dușul de după o astfel de aventură este necesar carcasei, dar și incinta se bucură de purificare în continuare. Tot timpul după o mare plăcere trebuie să te speli bine.
Îți povestește că țigăncile n-au pereche la iubit. Te uiți ca boul la el și zici că Țiganul a înnebunit de tot. Țiganca l-ar fi ”împachetat” acum cincisprezece ani. Îți explică detaliat și cu argumente că nu-i vorba de nici un regret. Mai bine o zi vultur, decât o viață cioară. Sau vrabie, ca să nu se interpreteze.
De la profesioniști înveți cel mai bine și cel mai rapid. Dacă ți se acordă și favoarea de a fi luat(ă) și tu la o ”cursă” ar trebui să zici bogdaposte și să accepți imediat. Nu se știe când ți se va mai oferi posibilitatea de ”a suferi” astfel. S-ar putea ... niciodată.
Unele experiențe frumoase sunt dureroase la final. Normal. Ai auzit tu de vreun pilot de raliu sau F1, sau de vreun pilot de motocicletă ce tocmai a terminat o cursă, sau de un sportiv de performanță la finalul unui joc, să spună că nu-l doare nimic?!? Nimic, nimic.
Nu?
Nici eu.
Îți spun acum, dar poate că știi deja: îi dor toți mușchii, chiar și unele oase, dar sunt mai fericiți decât atunci când nu începuse adrenalina să curgă în ei.
Este evident că plăcerea colosală a unei activități atrage după sine riscuri, oboseală, durere, răni. Este normal asta și tocmai de aia există oameni fericiți și liniștiți, chiar dacă par a suferi cumva. Par.
Tot așa există o grămadă de persoane care nu-și asumă niciodată nici un risc, ei vor să moară în patul lor, nu într-un accident de motocicletă...
Li se spune: mai bine o zi leu, decât o viață întreagă oaie. Mulți sar ca arși când aud asta și vin cu contraargumente. Hai! Vino! Cu argumente. Chiar sunt curios.
Este evident că marea majoritate a oamenilor detestă durerea. Cei mai mulți nu vor să facă nici un efort sau sacrificiu pentru a testa plăcerea la un final sau în amintirea ulterioară.
E mai bine aşa. Suntem mai puțini noi cei rămaşi să savurăm din rara pradă.
Iertatul taică-miu mai avea o vorbă genială. Abia după mulți ani după ce el n-a mai fost pe aici am realizat valoarea ei și faptul că o aud pentru prima oară direct în minte și în cap, deși în ureche mi-a trecut de atâtea ori:
"Iubirea de curvă este ca ploaia de vară: scurtă, caldă, intensă şi rapid trecătoare."
Dar oare există o plăcere mai mare ca asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.