Să stăm locului ca oamenii. Amândoi!

Am vorbit de dimineață la telefon, Doamne!, ce repede a trecut și vara asta, ieri te cuibăreai reîndrăgostită lângă mine, în brațele mele.

Am realizat în acele zile mirifice petrecute împreună, ce imensă surpriză! să vii tu să mă verifici și/sau să mă împaci în Ilanlâk, că prefer o relație liniștită și calmă, caldă, perfect previzibilă, liniară.

Eu n-am să mă plictisesc, niciodată nu m-au plictisit confortul și liniștea, tu trebuie să te gândești bine la ce vrei și dacă nu te va sufoca rutina mea.

Asta ar putea fi un semn de bătrânețe, faptul că-mi doresc ceva plat și sedativ în relație, eu îl accept și-l așteptam demult, dar vreau să știi că nu mai am puterea de a suporta șocurile amoroase tinerești, piscurile sau apexurile abisale în tornada de sentimente. Nici măcar simplele volte nu-mi mai sunt deloc dragi.

Am îmbătrânit, știu! Poți trăi cu bătrânețea mea?

Chelia îmi aduce zilnic aminte asta, iar inima este doldora de cusături. Cicatricile vechi nu mai au loc de oferit unora noi, așa că va trebui să am grijă și să mă retrag cu ea într-un golf pustiu și însorit, sau într-o depresiune cu iarbă, cu aer tare și răcoare în doi lângă o teracotă verde, ori într-un cuib cu o mansardă călduță și o curte producătoare.

În orice loc e ok să-mi duc sufletul obosit de alergare după himere, doar ca acea ambianță să fie ferită de prădătorii cu care nu mai vreau să concurez pentru a-mi arăta mușchii și pentru a-mi dovedi necontenit valoarea și supremația. Nu mai vreau, nu mai pot, nu mă mai interesează subiectul concurenței. Să mai concureze și alții, cei mai mici, mai necopți, mai inocenți.

M-aș bucura să putem mânca felia de pâine liniștiți undeva zâmbitori, la gura peșterii unde nici nu ne plictisim, nici nu ne întreabă nimeni zilnic de vorbă goală.

Abia acum la bătrânețe am metabolizat că prefer oricând mai repede zâmbete discrete pornite din interior și liniștea lăuntrică revărsate pe moaca senină, copilărească - dacă se poate, decât dreptatea și forța de lider cuceritor ori sceptrul de mareșal pe care-l au oricum toți în ranițele agitate de hălăduială.