Ziua 27/365, anul 1/2.
Mai ții minte jocul acela din copilărie? Eu am uitat cum se joacă, dar îi păstrez o amintire plăcută.
M-am uitat lunile trecute, poate chiar anii trecuți, la niște filme mai vechi pe care le-am revăzut. Mi-au plăcut mult aceste filme când le-am văzut prima oară. Cu ochii adultului am văzut fiecare alt film de data aceasta și parcă era un film nou. Am auzit alte replici, am văzut scene parcă noi, am înțeles subînțelesuri pe care nu le prinsesem la prima vizionare, când eram tânăr.
Mă uit la Slănic la flori, la plante diverse, la arbuști, la copaci și la pomi fructiferi, la brazi și la nuci și de câteva luni, poate doi-trei ani, văd o altă lume, fabuloasă și sălbatică, pe care n-am văzut până acum deși m-am uitat dintotdeauna la ea.
Se spune că poți să înțelegi lumea și/sau viața sau să iubești lumea/viața.
Ambele e imposibil.
p.s.:
Se mai spune că dacă ajungi să înțelegi viața atunci n-o vei mai putea iubi niciodată.
P.P.S.:
Acest eseu NU este despre flori, filme sau lume. Și nici măcar despre viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.