marți, 28 iunie 2022

”Ești prea musculos!”

Ziua 46/365, anul 1/2.

Am avut peste 97 de kg și felurite boli și afecțiuni din cauza supraponderabilității acum cincisprezece-optsprezece ani. Nu vorbesc din cărți, deși am citit tot ce se putea citi de calitate din domeniile conexe, eu arăt cum arăt și mă simt cum mă simt exclusiv ca produs al muncii, experienței și instruirii mele personale.

Adevărul adevărat este că peste 99% din populația globului nu va avea niciodată un fizic de invidiat după 28-29 de ani la femei și 37-39 ani la bărbați.
Iar de vină nu sunt neapărat nici lipsa sportului și nici măcar alimentația. Felul mișcării, constanța efortului fizic, precum și calitatea sau cantitatea alimentației sunt locuri unde se poate repara câte ceva. Dar pierderile cele mai mari în luptele cu kilogramele și boala sunt în altă parte.

Poți să arăți binișor mâncând oarecum modest, dar cu cap, și făcând doar plimbări scurte zilnic, treizeci-patruzecișicinci de minute ar putea fi arhisuficiente. 

Există mai multe auto-piedici în calea celor dornici să aibă un corp frumos după 30-35 de ani. Eu listez doar cinci cele mai importante:

0. Somnul.
1. Moralul (psihicul).
2. Zahărul.
3. Alcoolul.
4. Lipsa sprijinului profesionist.

Nu spun că este ușor să arăți bine la 45-46 de ani, dar nici greu-tare nu este. Iar acei 99% de care vorbiți cu to(n)ții nu vor să depună nici un efort, nu vor să investească în sănătatea lor, nu sunt interesați de calitate pe termen lung. Le place doar să se plângă și să se auto-compătimească. Eu am plecat de acolo.

Eu sunt leneș și fricos și arăt cum arăt, îți poți imagina cum ai putea arăta tu care ești și vrednică și curajoasă?

Îîî?!?

Îhî.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.